Numărul crescut de cazuri din ultimele zile îi fac pe medici să îţi atragă din nou atenţia. Chiar dacă te relaxezi, nu uita de măsurile de distanţare socială. La Iaşi, în starea de urgenţă, la UPU au fost confrimate 51 de cazuri, iar în starea de alertă 55.
După o săptămână în care numărul de cazuri părea să nu mai crească, în aceste zile vezi că raportările arată că din ce mai multe persoane sunt confirmate cu infecţia cu noul coronavirus. Carmen Dorobăţ este medic infecţionist şi îţi spune că deşi te bucuri de măsurile de relaxare, nu trebuie să uiţi să ai grijă.
„Ne bucurăm în condiţiile în care nu ne este greu să purtăm mască dacă, de exemplu, mergem în mall, pentru că mall-urile s-au deschis, sau alt spaţiu închis. Ne bucurăm să ne plimbăm pe o astfel de vreme în parc, dar păstrând distanţa socială faţă de celelalte persoane pe care nu le cunoaştem.”
Poate şi tu te întrebi, vâzând numărul de cazuri, dacă s-a greşit sau nu atunci când au fost luate măsurile de relaxare.
„A fost momentul în care s-a responsabilizat populaţia şi în care s-a considerat că educaţia făcută în două luni ale stării de urgenţă şi o lună a stării de alertă va da roade, oamenii vor înţelege, vor aprecia măsurile de relaxare, dar vor respecta măsurile care sunt recomandate, de distanţare, de purtare de măşti, de evitare a zonelor aglomerate, a întâlnirilor, astfel încât să se protejeze pe ei şi să îi protejeze pe cei dragi”, explică Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD Iaşi .
În timpul stării de urgenţă, aici, la UPU Sfântul Spiridon au fost confirmate 51 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus. Medicii îţi spun însă că situaţia s-a schimbat complet în timpul stării de alertă, când în numai o lună au fost confirmate 55 de cazuri.
Sursa: Mediafax