Preasfințitul Damaschin Dorneanul, epsicop – vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a oferit un interviu săptămânalului Glasul Suceava în care a vorbit despre îndepărtarea tinerilor de biserică și de Dumnezeu.
Glasul Sucevei: În ultimii ani, se simte o tot mai mare îndepărtare a tinerilor de biserică și de Dumnezeu. Ce sfaturi le dați părinților pentru a-și crește copiii în credința de Dumnezeu și unde credeți că se fac cele mai mari greșeli?
PS Damaschin Doreanul: Nu știu dacă pot da sfaturi părinților, că, până la urmă, ei învață să fie părinți nu atât din cărți, cursuri, sfaturi, cât din însăși misiunea și lucrarea de a fi părinte. Cu smerenie și cu sfială, poate câteva gânduri, care s-au arătat a fi eficiente, tot din lucrare… Copiii vor crește în credință dacă vor vedea la părinți credință. Nu o credință impusă, constrângătoare, habotnică. O credință în Dumnezeu ca firesc al vieții, ca normalitate aducătoare de pace și bună așezare. De vor vedea copiii că părinții sunt sinceri în ceea ce cred, că se vede un „câștig” – și unul altfel decât cel imediat, material, „palpabil” – care să-i facă să acceseze și ei aceleași resorturi pentru a-l dobândi, atunci nădăjduiesc că va fi o cale mai prielnică pentru viitorul tânăr ori adult de a deprinde și el cele ale credinței din convingere. O convingere care să se întărească, să se sedimenteze în timp. Una dintre greșelile pe care le pot face părinții față de copii este forțarea: te fac „sfânt”, fie că vrei, fie că nu vrei. La polul opus este indiferența: copilul poate face absolut ce vrea și eu sunt OK, fie că optează pentru a face ceva frumos și plăcut lui Dumnezeu, fie că, dimpotrivă, o ia pe căi greșite. Și cred că este nevoie de mai multă rugăciune (deși și așa se roagă puțin oamenii astăzi), rugăciune sinceră a părinților pentru copiii lor; cum spunea un părinte: „Vorbește mai mult cu Dumnezeu despre copiii tăi, decât să le vorbești copiilor tăi despre Dumnezeu”.
G.S.: Cum acționează Biserica pentru a-i apropia pe tineri de Dumnezeu?
PS D.D.: Tinerii sunt membri, sunt „mădulare” ale Bisericii (cum zice Sfântul Apostol Pavel), sunt fii ai Bisericii, iar Biserica se comportă față de ei – ca și față de toți credincioșii – ca o mamă. Desigur, nevoile și așteptările tinerilor sunt unele specifice. Și Biserica, adică noi toți, și slujitori sfințiți și credincioșii adulți, le ieșim în întâmpinare. Ei au nevoie de a fi acceptați, de a nu fi critici neconstructivi față de derapajele, nedeplinătățile și neînțelegerile lor. Preoții, mai ales cei de o vârstă apropiată lor, le sunt la nu puțini dintre tineri cel puțin confident, dacă nu chiar prieten. Mesajul pe care îl transmite Biserica tinerilor se cuvine a fi unul „pre limba lor”, adică același dar „tradus” în felul în care ei îl pot mai bine primi. Că de le vorbim emfatic, de la „catedră”, trimițând vâlvătăi de foc ori anateme asupra lor nu mă mir că a doua oară nu vor mai veni în biserică. Sau de le vom predica așa ca din manualul de dogmatică ori cel de studiu biblic, s-ar putea să-i plictisim, ca unii care sunt născuți și crescuți în epoca mini – videoclipurilor, a fast – food – urilor, a lui now și quickly. Desigur, nici să schimonosim Evanghelia, ori slujbele, prin adoptarea tipului de preot „cool” în sens nepotrivit. Biserica își va păstra sobrietatea ei, dar nu va înceta a fi mediul cald unde te poți aduna, slujbele au și un elemente de „asceză” (adică un exercițiu de răbdare, de stat în picioare, în genunchi etc.) care poate fi și o provocare pentru ei, psalmii desigur nu se citesc precum mail-urile ori postările pe FB, dar pot fi descoperiți ca o cale de îmbogățire ș.a.m.d.. Dincolo de toate, e de neapărată trebuință ca ei să se simtă iubiți. Preotul care va iubi pe tineri va fi icoană a Bisericii lui Hristos pentru care orice suflet este valoros, este important, este neprețuit.
Și apoi, lucrează Dumnezeu prin noi…
G.S.: Ar trebui să fie Biserica mai activă în mediul online?
PS D.D.: Biserica este deja activă în online. Sunt pagini extraordinare ale unor părinți, ale unor mănăstiri, ori biserici, sau postări ale unor intelectuali creștini sau simpli credincioși care-și asumă existențial credința și care, prin distribuire, contribuie la misiunea Bisericii. Biserica se duce acolo unde sunt credincioșii ei. Și dacă noua „agora” este acum mediul online, sigur că și Biserica va fi acolo. Dumnezeu nu se rușinează să fie binevestit acolo. Dar nu numai acolo. O Biserică exclusiv în virtual nu va mai fi Biserică. Slujbele care se transmit online sunt pentru cei ce nu pot veni la Biserică, nu pentru cei ce ar putea veni. O conferință frumoasă este minunat să o ascult. Un gând transmis de cineva ne bucură, dar nu ar trebui să rămân doar la un entuziasm de moment ori un emoționalism care să nu determine o schimbare în bine, ori o concretizare asumată, practică, vizibilă. Biserica este prezentă în mediul online și are toată deschiderea să fie mai prezentă, dar este nevoie și de mult discernământ. Adică să nu se limiteze la asta. Să țintească mai sus. Oamenii au nevoie să se vadă, să se atingă, să simtă. Așa și cu cele ale credinței, cu cele ale „Duhului”. Altfel privesc o icoană ca atașament la o postare, și altfel o contemplu într-o biserică. Nu pot săruta desktop-ul, dar o icoană concretă mă îmbie să o cinstesc prin sărutare. Văd tămâindu-se, dar am nevoie să miros și eu tămâia care I se aduce Domnului. Cumva, tinerii pot fi motivați dacă li se prezintă de către Biserică lucruri credibile, stimulatoare, energizante, din diferite paliere de lucrare frumoasă – voluntariat, sport, cultivare a darurilor naturale, pregătire pentru viitorul lor etc.. Biserica nu este doar mediul de pregătire pentru viața cea veșnică, ci și îi pasă de cele de aici. Tensiunea aceasta între grija față de ziua de mâine și așteptarea veacului ce va să fie este una din provocările Bisericii. Și modul cum folosim mediul online pentru misiunea Bisericii este iarăși o mare provocare.
G.S.: Ar trebui Biserica să fie mai implicată în sistemul educațional din România, ducându-se mai departe de orele de Religie?
PS D.D.: Sigur că da. Ora de Religie este un mare dar de la Dumnezeu, dar nu s-a știut totdeauna să fie maximizată această oportunitate de a-L aduce copiilor mai aproape pe Dumnezeu, de a-i învăța deprinderi frumoase pentru viață, de a le face „poftă” și de cele ce țin de suflet, dincolo și în completarea celor care țin de pregătirea academică ori de creșterea fizică. Sunt mai multe instituții de învățământ în toată țara care funcționează deja de ani buni sub umbrela Bisericii. Sunt grădinițe, școli primare, gimnaziale și chiar licee care au principii de organizare creștine, sunt în grija Bisericii, fără ca prin aceasta să se înțeleagă că sunt un soi de „fabrici” de viitori „popi”, ori pepiniere de călugări… Nu. Sunt copiii care excelează și cărora li se recunoaște excelența, sunt familiarizați cu viitorul antreprenorial, sunt motivați să învețe limbi străine – în paralel cu folosirea corectă a celei române – acumulează cunoștințe prin mijloace tradiționale dar și moderne de învățare, de la profesori buni și dedicați care au acceptat să lucreze în astfel de școli pentru că ei cred că există și alternative mai bune la actualul sistem de învățământ de stat. Biserica Ortodoxă Română s-a implicat mult în actul educațional. Să amintesc numai acum, în ultimele luni, de proiectul de achiziționare a tabletelor pentru copiii care învață în sistem online. Dar și mai înainte, erau profesori care meditau gratuit la solicitarea și în spațiul pus la dispoziție de Biserică, s-au acordat burse, s-a încurajat și răsplătit munca, performanța, s-au făcut proiecte comune școală – Biserică – alte instituții partenere. Rețeaua aceasta de școli confesionale, să le spunem, deși nu aș vrea să se înțeleagă greșit, cred că merită a fi extinsă și dintr-un alt motiv. Acela de protecție; dacă ideologiile neomarxiste de orice tip ar fi ele, dar mai cu seamă cele care ating „firescul” așa cum l-a lăsat Dumnezeu și-l vestește Biserica, vor fi impuse aproape cu forța în școală, atunci este nevoie de alternative concrete pentru acei părinți care vor să-și educe copiii în ceea ce cred ei că este bine pentru sufletul, pentru viața, pentru gândirea, pentru viitorul lor.
G.S.: Unde credeți că s-a produs ruptura dintre Biserică și tineri?
PS D.D.: Nu suntem perfecți câtă vreme suntem pe pământ. Nimeni. Nici slujitorii Bisericii și nici credincioșii (căci spun încă o dată că Biserica suntem toți, toți cei botezați, nu doar clerul, preoții, episcopii, călugării). Putem greși, iar greșeala este cu atât mai dureroasă cu cât are efecte, consecințe pe termen lung, ori acolo unde nu te aștepți. Am greșit, uneori, ca slujitori ai Bisericii, atunci când i-am îndepărtat pe tineri pentru că nu au mai găsit în noi un model de urmat, le-am trădat încrederea, i-am „smintit” cum se spune, prin comportamentul nostru, nu le-am oferit o perspectivă corectă, coerentă și convingătoare despre viață. Ei au vrut de la noi altceva – chiar și când păreau că le-ar fi mai comod „să se tragă de șireturi” cu noi – și nu au descoperit decât, nu de puține ori, aceiași oameni cu dorințe de putere, de avere, de slavă… Măcar de am recunoaște că avem de îndreptat câte ceva în viața noastră, și atunci vor vedea că așa e în Biserică: mai cazi, te ridici, că nu e un capăt de lume că ai eșuat, că te poți redresa, că îți schimbi viața, că îți pare rău și Dumnezeu te primenește și te face nou. Pe de altă parte, ruptura s-a mai produs pentru că tinerii au astăzi un specific care nu-i avantajează să fie mai activi în Biserică, mai aproape (adică mai înlăuntru), mai vii. Într-o vreme a lucrurilor dobândite ușor, a comodității, al entertainment – ului prelungit, al touchscreen – ului în defavoarea mângâierii frumoase și cuminți, te depărtezi mai ușor de Biserică. Dar, pentru a încheia în cheie luminoasă: nicicând nu e târziu de reînnodat legătura. Printr-o mișcare și dintr-o parte și din alta. Preoții să se deschidă spre tineri, să se roage și să învețe cum să-i abordeze, iar tinerii să aibă cel puțin curiozitatea să vadă, să experimenteze o altfel de viață, pentru a gusta din „Viață”. „Veniți și vedeți”, spune Iisus. Și e frumos, minunat, întregitor, îmbucurător și înseninător cu Domnul alături și înlăuntrul tău.
