More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Plasă monofilament, ilegală în România, descoperită de polițiști într-un magazin din Suceava

    La 17.06.2020, lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului de Ordine Publică, în cooperare cu specialişti din cadrul DSVSA Suceava au desfăşurat activităţi specifice de prevenire şi combatere a activităţilor ilicite de comerţ cu peşte şi subproduse din peşte pe raza municipiului Suceava, fiind efectuate 6 controale pe linia provenienței, prelucrării, depozitării și valorificării peștelui, produselor și subproduselor din pește și verificate un număr de 2 societăți comerciale, ocazie cu care au constatat faptul că o societate comercială din municipiul Suceava deținea  64 de unelte de plasă tip monofilament (interzise la deținere).

    În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „deținere/comercializare a uneltelor de plasă tip monofilament” .

    Totodată, cele 64 de bucăți de unelte de plasă tip monofilament în valoare totală de 3.456 lei au fost ridicare în vederea confiscării.

    În cadrul aceleiaşi acţiuni, echipele de control au depistat într-un centru comercial situat pe raza municipiului Suceava, 3 persoane fizice în timp ce comercializau fără documente de provenienţă cantitatea totală de 4,77 kg peşte sub formă de conserve.

    Față de cele 3 persoane s-au aplicat 3 sancțiuni contravenţionale conform Lg. 12/1990, cu amendă în cuantum de 5.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de 4,77 kg peşte, în valoare de aproximativ 350 lei.                                                                                                                                                              

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles