More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Opt angajați de la Primăria Cluj Napoca au fost diagnosticați cu coronavirus (NAȚIONAL)

    Primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Bloc, a declarat, joi, la Digi FM, după ce opt angajaţi au fost depistaţi pozitiv cu coronavirus, că s-au luat măsuri pentru a asigura continuarea activităţilor instituţiei. Edilul a subliniat că toate spaţiile au fost dezinfectate iar contacţii direcţi ai angajaţilor infectaţi sunt izolaţi la domiciliu.

    „Primăria Cluj Napoca, cu toate structurile pe care le are în subordine, are 3.872 de angajaţi. Dintre aceştia, avem opt persoane depistate confirmate pozitiv. Am cerut DSP să facă, conform legii, ancheta epidemiologică. Cei care sunt depistaţi pozitiv, evident, sunt internaţi 48 de ore în spital.

    Ceilalţi, care sunt contacţi direcţi, sunt izolaţi la domiciliu, iar dacă prezintă simptome merg la testare şi, la fel, sunt izolaţi. Iar în interiorul instituţiei, testare, muncă de la domiciliu, concedii, de asemenea dezinfectarea tuturor spaţiilor din interiorul primăriei, verificarea obligativităţii purtării măştii”, a afirmat Emil Boc.

    În plus, edilul a susţinut că audienţele cu locuitorii din Cluj Napoca se ţin online.

    Sursa: Epoch Times România

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles