O amplă acțiune de combatere a traficului ilicit cu țigarete de proveniență extracomunitară a avut loc marți, 30 iulie 2025, pe raza municipiului Suceava și în localitățile învecinate, fiind organizată de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava. Operațiunea s-a desfășurat sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în contextul unui dosar penal ce vizează infracțiuni la regimul vamal.
În cadrul acțiunii au fost puse în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, scopul fiind completarea probatoriului într-un dosar penal ce documentează activități de contrabandă derulate între lunile februarie și iulie 2025. Persoanele vizate ar fi desfășurat activități ilicite sub acoperirea unor puncte de lucru comerciale aparținând unei societăți din comuna Șcheia. Totodată, anchetatorii au stabilit că marfa era tranzacționată și depozitată în locuințele unor persoane fizice din municipiul Suceava și din localitățile apropiate.
În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate 155.300 de bucăți de țigarete netimbrate, de diferite mărci, provenite din spațiul duty-free. Valoarea totală a țigaretelor confiscate este estimată la aproximativ 147.535 de lei. Pe lângă acestea, polițiștii au indisponibilizat o autoutilitară evaluată la circa 5.000 de lei, utilizată pentru depozitarea țigaretelor, precum și sume de bani în valoare totală de aproximativ 42.000 de lei, în lei și valută, pentru care nu au fost prezentate documente justificative. Sumele respective fac obiectul unor suspiciuni privind proveniența din activități infracționale.
Tot în cadrul acțiunii, pe drumul național E85, la intrarea în municipiul Fălticeni dinspre Suceava, a fost realizată o acțiune de prindere în flagrant. Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost depistat în timp ce transporta cu o autoutilitară 28.200 de bucăți de țigarete netimbrate. Marfa, estimată la 26.800 de lei, împreună cu autovehiculul utilizat la comiterea faptei, evaluat la aproximativ 25.000 de lei, au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.
În total, polițiștii au indisponibilizat 183.500 de bucăți de țigarete, două autoutilitare în valoare de aproximativ 30.000 de lei, iar prejudiciul estimat adus bugetului de stat se ridică la 175.000 de lei.
În urma activităților procedurale, cinci persoane implicate au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. Trei bărbați, Andrei Bucșă, de 34 de ani, Gabriel Siminiceanu, de 37 de ani, și Radu Constantinescu, de 62 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Suceava. Față de alte două femei a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor suceveni, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.











