O învățătoare din Suceava, a mărturisit prin ce a fost nevoită să treacă din cauza soțului violent. Femeia a fost abuzată și sechestrată de bărbatul din viața ei. Copilașii celor doi au fost martori la scenele de groază.
Daniela, o învățătoare din Suceava, a trecut prin clipe groaznice din cauza partenerului ei de viață. Femeia a fost abuzată și sechestrată de soțul ei, care acum ar fi într-o relație extraconjugală cu o polițistă.
În exclusivitate pentru emisiunea Acces Direct, Daniela susține că bărbatul alături de care a stat vreme de 20 de ani a sechestat-o, abuzat-o și traumatizat-o, chiar de față cu micuții lor. Femeia a trecut prin clipe groaznice din cauza bărbatului lângă care a stat mult timp, dar de care s-a separat acum.
„Am fost împreună 20 de ani, din 2001, și 11 ani de căsătorie. Probleme au fost, poate chiar de la primul copil, numai că am trecut cu vederea peste problemele acelea de atunci, dar din 2020 nu s-a mai putut. (…) Fostul soț și-a găsit pe cineva, am refuzat să cred că ar putea avea pe cineva. (…) Calvarul a început, încet, încet, mai întâi și-a jucat rolul foarte bine, a fost soțul ideal, încerca să pară că nu se întâmplă nimic, să se ascundă”, a mărturisit Daniela, în cadrul emisiunii Acces Direct.
Femeia susține că bărbatul își juca foarte bine rolul de soț ideal, reușind să se ascundă. Daniela este convinsă că fostul ei partener a înșelat-o cu o polițistă. Înățătoarea a mărturisit că a fost amenințată de cei doi.
Daniela, disperată, după ce copilașii ei au rămas cu tatăl
Soțul Danielei este funcționar public, iar amanta acestuia ar fi polițistă. Femeia susține că nu a sunat la numărul de urgențe atunci când a fost agresată de bărbatul din viața ei, din frica de a nu-și pierde copilașii, care au fost martori la toate scenele de cruzime.
„Este funcționar public. (…) Da, este polițistă (nr. amanta soțului). Împreună m-au șanajat, împreună mi-au făcut această poveste, să pară că nu este adevărat. (…) Nu am sunat la 112 atunci când am fost agresată de mai multe ori, pentru a-mi proteja copiii. (…) Am fost agresată de foarte multe ori în fața copiilor”, a adăugat femeia.
Sursa: ȘtiriSuceava.net