La data de 3 noiembrie 2024, în jurul orei 15.55, Poliția Orașului Broșteni a fost alertată printr-un apel la 112, efectuat de către Maria G., cu privire la descoperirea tragică a vecinei sale, Milica C., de 68 de ani, găsită spânzurată în podul grajdului din curtea propriei locuințe.
Echipa operativă ajunsă la fața locului a confirmat că incidentul s-a produs în jurul orei 15.40, moment în care Maria G., îngrijorată de absența vecinei cunoscută cu probleme de sănătate psihică și care locuia singură, a verificat anexele gospodăriei și a descoperit-o pe Milica C. în podul grajdului, spânzurată.
Un echipaj medical sosit la fața locului a constatat decesul acesteia. Examinarea preliminară a cadavrului a arătat absența oricăror urme de violență, sugerând o moarte auto-provocată.
Poliția a deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă, urmând ca ancheta să fie continuată de Poliția Orașului Broșteni pentru elucidarea completă a circumstanțelor tragediei.