Casa de Cultură din Vicovu de Sus se pregătește să găzduiască o șezătoare de neuitat, un eveniment care va celebra tradițiile autentice ale zonei. În cele patru zile de desfășurare, între 11 și 14 februarie 2025, participanții vor avea ocazia să redescopere frumusețea meșteșugurilor și să se bucure de un program artistic de excepție.
În fiecare zi, între orele 14.00 și 22.00, gospodinele și iubitorii de tradiție sunt așteptați să ia parte la acest eveniment unic, unde lucrul de mână este obligatoriu. Atmosfera va fi întreținută de artiști consacrați, iar programul va fi îmbogățit de prezența unor oameni de cultură, profesori și etnologi, care vor oferi informații valoroase despre costumul popular și alte elemente de patrimoniu.
În zilele următoare, organizatorii vor anunța programul detaliat al artiștilor care vor încânta publicul.
Șezătoarea va fi un prilej minunat și pentru elevii școlilor din Vicovu de Sus și din împrejurimi, care vor avea oportunitatea de a descoperi tainele meșteșugăritului direct de la gospodinele pricepute. În semn de recunoștință pentru cunoștințele împărtășite, elevii vor pregăti momente artistice speciale, aducând astfel un plus de culoare și emoție acestui eveniment de suflet.
Locurile sunt limitate, așa că organizatorii încurajează doritorii să fie prezenți la Casa de Cultură de la ora 14.00 pentru a-și asigura un loc la mese.
Acest eveniment deosebit este realizat cu sprijinul Primăriei Orașului Vicovu de Sus, prin implicarea directă a primarului Vasile Iliuț. Comunitatea este invitată să participe pentru a celebra împreună frumusețea și autenticitatea tradițiilor românești.

