More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    O bătrână din Rădăuți a fost bătută de fiu și de noră în propriul apartament

    La 25.01.2022, la ora 11.30, Rodica C., de 74 de ani, din municipiul Rădăuți, a depus la Poliția Municipiului Rădăuți o plângere prin care a  sesizat faptul că a fost amenințată cu acte de violență și agresată fizic în incinta apartamentului proprietate personală de către fiul acesteia, Vasile C., de 42 ani și nora acesteia, Mihaela C., de 42 ani, din municipiul Rădăuți.

    În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, reclamnta locuiește singură, într-un apartament proprietate personală, situat în municipiul Rădăuți.

    La 19.01.2022, în jurul orei 17.00, sus-numita se afla la domiciliu, moment în care la apartament s-au prezentat Vasile C. și Mihaela C. fiul respectiv nora acesteia, care pe fondul unei neînțelegeri privind dreptul de proprietate și acces în apartamentul său, au amenințat-o acte de violență, iar nora a împins-o victima căzând. Rodica C. urmează să se deplaseze la Spitalul municipal Rădăuți – Serviciul de Medicină Legală, în vederea obținerii unui certificat medico-legal.

    S-a întocmit formular de evaluare a riscului, constatându-se faptul că există risc iminent asupra vieții și integrității victimei, Rodica C., fiind emis ordin de protecţie provizoriu faţă de Vasile C. și Mihaela C. pe o perioadă de 5 zile.

    S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „amenințare” și „violență în familie”.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles

    1 Comment

    1. Buna ziua,
      – Acea batrana este mama si ar trebui sa fie mama pentru ambii copii. Nu ar trebui sa sustina cearta si relatia tensionata intre frati.
      – In acel apartament stau nepotii celuilalt frate in fiecare zi cu toate ca imobilul in discutie apartine la amandoi (50% cu 50% conform dorintei raposatului tata). Celalalt frate s-a mutat in Volovat iar apartamentul propriu din Radauti l-a inchiriat.
      – Se abuzeaza de Ordin de Protectie deoarece aducerea la cunostinta a faptului ca sustine mai mult celalalt copil, ca aduce injurii cuscrei se numeste dosar penal pentru amenintare, iar legitima aparare (prima care a inceput sa traga de par si sa lovesca nu e nora) se numeste dosar penal pentru violenta.
      – batrana nu a cazut pe jos, cei doi nu au fortat intrarea in apartament. Cei doi vroiau un rand de chei si actele in original al imobilului (la fel cum le detine si celalalt frate).
      – nu cine are nevoie de protectie este aparat de lege ci cine se foloseste cu abilitate de ea pentru a crea scenarii false