La 17.06.2021, la ora 10.20, Poliţia municipiului Fălticeni a fost sesizată de către o femeie, din Fălticeni, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul Opel cu o seară înainte.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, la data de 17.06.2021, femeia a sesizat faptul că în noaptea de 16/17.06.2021, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa nepotului său, din municipiul Fălticeni, şi au sustras cheile autoturismului Opel Astra, aparţinând apelantei, ulterior sustrăgând şi acest autoturism, care se afla parcat în curtea locuinţei nepotului său.
Din verificările efectuate s-a constatat că autorul furtului este Matei Alexandru, de 24 ani, din municipiul Fălticeni, care la data de 17.06.2021, în jurul orei 02.30, a condus autoturismul sus-menţionat, ocazie cu care a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Cu ocazia intervenţiei la faţa locului, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier au constatat faptul că sus-numitul se afla sub influenţa alcoolului şi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, motiv pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” şi „conducere fără permis”.
În cauză, urmează ca polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier să dispună extinderea urmăririi penale în dosarul penal deja întocmit şi cu privire la infracţiunea de „furt în scop de folosinţă”.
În continuarea cercetărilor efectuate s-a stabilit că în momentul producerii accidentului Alexandru Matei avea o alcoolemie de 1,50 g/l alcool pur în sânge, iar autoturismul implicat în accident a fost furat.
Totodată, față de inculpat s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore și a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava.