Cotidianul online Glasul Sucevei continuă să prezinte povești mai puțin știute din viața marelui compozitor Ciprian Porumbescu. Amintim că Anul 2023 a fost instituit ca anul Ciprian Porumbescu pentru celebrarea a 170 de ani de la nașterea și comemorarea a 140 de ani de la moartea compozitorului sucevean. În episodul de astăzi, vă vom vorbi despre lansarea operetei „Crai nou”, prima operetă românească, și ecourile minunatului eveniment.
Lui Ciprian Porumbescu, la venirea în Brașov, amicii brașoveni i-au mijlocit să locuiască în gazdă, la o familie numită Copony, din strada numită atunci Angergasse nr. 1431, în Șcheii Braşovului.
Astăzi, aceasta este casa de pe strada Prundului, numărul 31, în vecinătatea Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”, Gimnaziul Românesc unde a predat Ciprian. La acea casă se află o placă comemorativă. Cam ștearsă de vremuri, dar mai există.
La Brașov, Ciprian leagă prietenii noi, cum ar fi cea cu pictorul Mişu Pop, care locuia nu departe de locuința care-l găzduia pe Ciprian. Mişu Pop îi face un portret în ulei lui Ciprian, rămas mărturie peste ani. Pictorul braşovean Mişu Pop , un iscusit autor de portrete dar și de icoane „pe glajă”, pe sticlă, adică, a fost prieten bun al compozitorului şi un om de o cultură impresionantă.
Ciprian Porumbescu, pe lângă activitatea didactică asiduă, și-a găsit timp să-şi pregătească şi lansarea operetei sale. Astfel, la 27 februarie/11 martie 1882, are loc, în sala festivă a Gimnaziul Românesc din Braşov (astăzi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), premiera operetei în două acte „Crai nou” – prima operetă românească, pe muzica lui Ciprian Porumbescu şi versurile lui Vasile Alecsandri. Spectacolul cunoaşte un succes fulminant, astfel încât sunt programate alte două reprezentaţii, pe 12 şi 23 martie, în acelaşi an, la Braşov şi o alta la Oraviţa.
După aceste spectacole, Ciprian Porumbescu îi trimite o scrisoare tatălui său prin care îşi exprima satisfacţia cu privire la dorinţa sa cea mare ce a fost împlinită: „Şi astăzi, astăzi am ajuns să-mi văd dorinţa împlinită, mi-am văzut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemând sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am văzut ridicat, lăudat, măgulit, laureat. Ce să mai zic, ce să mai aştept de la viaţa mea, de la viitorul meu?”.
În gazeta locală, „Gazeta de Transilvania”, singura existentă pentru români, a fost inserată doar o sumară informaţie cu acest conţinut: „Teatrul român în Braşov. O societate de diletanţi va prezenta în 27 şi 28 februarie, în sala cea mare a gimnaziului român de aici opereta Crai nou de Vasile Alecsandri, muzica de C. Porumbescu’’.
În pofida slabei reclame, recompensa a fost succesul uriaș al spectacolului. Sora sa, Mărioara, venită din Moldova cu o caleaşcă împreună cu iubita lui Ciprian, Berta, fiica pastorului Gorgon din Stupca, scria părinţilor: „Aplauzele erau colosale, publicul în culmea entuziasmului…Ciprian de mult visa un asemenea succes încă de când era copilandru. Opera a avut un succes extraordinar de mare – aprecia un martor ocular. Totul a mers de minune. Toţi erau aşa de entuziaşti, încât se zăpăciseră: băteau din picioare, strigau, aplaudau…Toţi în costume naţionale, care străluceau şi scânteiau de te orbea…’’.
Şi totuşi, acei „diletanţi” despre care vorbea „Gazeta de Transilvania” nu erau oricine. Erau personalităţi ale vieţii publice şi culturale din Braşov. Un afiş păstrat din acele timpuri ne confirmă între interpreţi, în rolul Dochiţei, pe Carolina Lengher, soţia cunoscutului jurist şi profesor de la gimnaziu, Ion Lengher; Cornelia Roman, în rolul Ancăi; Gheorghe Strâmbu în rolul lui Leonaş, iar cel mai potrivit rol l-a avut Zaharia Butnaru, în rolul lui Moş Corbu, căruia îi rămăsese această poreclă toată viaţa. Erau personalități lirice importante ale vremii. Ce trăire o fi avut Ciprian să-şi vadă toată protipendada Braşovului înghesuită într-o sală festivă aplaudând într-un ison şi apreciindu-i strădania sa!
Şi totuşi, a doua zi, „Gazeta de Transilvania”, inexplicabil, mai estompează elanul său, apreciind că „Muzica ce a compus-o pentru Crai nou e vie, foarte plăcută şi ne dovedeşte că a studiat cu multă diligenţă operele compozitorilor moderni: Offenbach, Genee, Strauss, Lecocq ş.a.”.
Ciprian s-a înfuriat la citirea celor scrise, ştiind, mai bine ca nimeni altul, că muzica sa nu avea nimic de a face cu cea a celor invocaţi.
„Îmi permit a declara la locul acesta, că eu din toată literatura muzicii moderne, chiar componiştii aceştia îi cunosc mai puţin şi nici când nu i-am făcut ca obiect de studiu … şi dacă este vorba de vreun componist, care l-am studiat şi-l studiez şi acum cu multă diligenţă, atunci îmi permit a spune că componistul acesta e însuşi poporul nostru român, care stă peste Offenbach, Genee, Suppe etc.”, a scris Ciprian Porumbescu în replica publicată în ziar.
La ora la care el făcea asemenea declaraţii, folclorul românesc era puţin cunoscut în Ardeal și puțin pus în valoare. Culegerea lui Pauleti s-a tipărit în puţine exemplare, iar culegerile lui Andrei Bârseanu şi Ion Codru Drăguşanu încă nu se tipăriseră. Moldova era mai bine reprezentată din acest punct de vedere, prin culegerile de folclor ale lui Alecsandri şi Bolintineanu. I-a fost de bun augur succesul operetei sale „Crai nou”.
După eforturi şi emoţii generate de opereta sa, boala s-a agravat şi, drept urmare, cu aprobarea autorităţilor şcolare, petrece o perioadă de odihnă la Tuşnad, pentru tratament. Cu o ameliorare a stării sale de sănătate, în 14/26 martie 1882, oferă braşovenilor ultimul său spectacol şi îşi permite să intercaleze între primul şi actul secund „Hora Braşovului”, alcătuită special pentru braşoveni.
O vitrină din cadrul muzeului „Prima Şcoală Românească”, alături de manuscrisul unic al operetei „Crai nou”, găzduieşte şi exemplarul original al acestei noi compoziţii. Le puteți vedea oricând la o vizită la acest muzeu! Fila de început a manuscrisului operetei lui Ciprian reproduce o imagine inedită a Braşovului de la acea dată.
