More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Gheorghe Flutur și Ioan Balan deschid listele PNL Suceava la parlamentare. Ioan Balan a fost numit președinte interimar al organizației municipale PNL Suceava

    Conducerea PNL Suceava a avut, luni, la Gura Humorului, o nouă ședință în care s-au luat mai multe decizii importante pentru perioada următoare.

    Potrivit prim vicepreședintelui PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, la Gura Humorului la întâlnire au participat pe lângă parlamentari și primarii liberali în funcție, dar și cei aleși, iar discuția s-a axat pe construcție și unitate.

    În cadrul întâlnirii toți primarii au agreat lista pentru alegerile parlamentare care va fi deschisă la Senat de președintele organizației Gheorghe Flutur, iar la Camera Deputaților de Ioan Balan. Pe următoarele locuri pe lista pentru Camera Deputaților se vor situa Angelica Fădor, Bogdan Gheorghiu și Daniel Cadariu.

    Totodată, din punct de vedere organizatoric s-a deschis numirea în funcția de președinte interimar al organizației municipale PNL Suceava a deputatului Ioan Balan în locul lui Lucian Harșovschi.  Noul președinte interimar va prezenta în prima ședință a BPJ al PNL Suceava lista cu membrii Biroului Permanent Municipal al PNL Suceava.

    „Discuțiile au fost în mare parte constructive cu amendamentul că primarii au fost foarte deranjați că, pentru prima dată, s-au scurs în presă filmări și înregistrări audio din ședința liberalilor de săptămâna trecută”, a declarat deputatul Ioan Bălan.

    El a subliniat că acest lucru a fost dezaprobat în unanimitate.

    „Știm cine a făcut lucrul acesta, dar pentru noi este important acum că am găsit resursele să mergem mai departe uniți și puternici. Sunt convins că primele alegeri care par a fi cele prezidențiale ne vor găsit mobilizați și determinați”, a spus Ioan Bălan.

    El a mai declarat că în cadrul ședinței s-au repartizat noi sarcini pentru cei cinci principali candidați la alegerile  parlamentare urmând ca județul să fie împărțit în cinci zone și fiecare să fie responsabil de zonă.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello

    Related articles