Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Trei dintre hoții care au furat peste 150.000 de euro, 150.000 de lei și 1,5 tone de motorină în doar patru luni au fost arestați preventiv de Judecătoria Rădăuți

Judecătoria Rădăuți i-a arestat preventiv pentru 30 de zile pe inculpații Vasile Cătălin Pleșca, Florin Lazor Pleșca și Gabriel Raul Iorga pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat. Cei trei indivizi au fost introduși în Arestul IPJ Suceava.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gălănești, Poliției Municipiului Rădăuți și Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Suceava, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au reușit destructurarea unei grupări infracționale specializată în săvârșirea de infracțiuni de furt în zona de nord a județului.

Astfel, în perioada aprilie – iunie 2022, mai multe persoane cu vârste cuprinse între 16 și 49 de ani din municipiul Rădăuți și comuna Dornești s-au constituit într-o grupare infracțională specializată în infracțiuni de furt din locuințe și societăți comerciale, dezvoltând conexiuni infracționale, relații ierarhice și evoluând constant la nivel organizatoric în vederea documentării și săvârșirii infracțiunilor.

Cei 10 bărbați care au organizat gruparea sau au gravitat în jurul acesteia sunt bănuiți de săvârșirea a cel puțin 10 fapte de furt în zonele Rădăuți, Mușenița, Calafindești, Putna, Brodina, Bălcăuți, Zamostea, Frătăuții Vechi.

Prejudiciul provocat prin furturile săvârșite în perioada aprilie – iunie 2022 este de peste 150.000 de euro și 150.000 lei și peste 1,5 tone motorină. 

La data de 4 iulie 2022, în vederea probării activității infracționale și pentru individualizarea participației penale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, polițiștii au efectuat 12 percheziții domiciliare.

Cu ocazia activităților desfășurate, la domiciliile persoanelor vizate, au fost identificate și ridicate sume mari de bani în numerar (aproximativ 70.000 euro și peste 120.000 lei), circa 300 litri de motorină, dispozitive special modificate pentru scoaterea combustibilului din rezervoare, precum și scule electrice provenite din săvârșirea de furturi și alte bunuri care interesează cauza.

Totodată au fost ridicate în vederea indisponibilizării patru autoturisme și o autoutilitară, aparținând membrilor grupării și folosite la săvârșirea infracțiunilor.

De asemenea, au fost puse in executare 10 mandate de aducere, vizand membrii gruparii și persoane despre care au fost obținute date că dețin bunuri provenite din săvârșirea infracțiunilor investigate.

În urma probatoriului administrat, s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a șapte suspecți cu vârste cuprinse între 16 și 49 de ani din municipiul Rădăuți și comuna Dornești, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, ulterior aceștia urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, cu propunere de luare a unor măsuri preventive.  

Cei șapte bărbați reținuți au fost introduși în arestul IPJ Suceava.

Cercetările sunt continuate de către polițiști sub coordonarea directă a procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, pentru stabilirea și probarea întregii activități infracționale, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.

Vasile Cătălin Pleșca este un recidivist cu mai multe furturi la activ. Acesta are chiar și o condamnare de 6 ani și 9 luni de închisoare în Portugalia.

Gabriel Raul Iorga are și el mai multe condamnări cu suspendare pentru comiterea de furturi.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles