Festival Ciprian Porumbescu Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Strânsura de la Frătăuții Noi a reînviat tradițiile și obiceiurile de altădată: „Împreună încercăm să reînviem o strânsură care aproape două decenii și ceva a dispărut de la noi din localitate”

Atmosfera de altă dată, de la strânsurile organizate de hramul comunei Frătăuții Noi, a fost reînviată după mai bine de două decenii, cu implicare primarului George Olari, dar și a Consiliului Local Frătăuții Noi. Un alt merit deosebit îl are și Elena Negru, cea care s-a implicat în organizarea unui eveniment deosebit, ce i-a încântat peste măsură pe localnicii din Frătăuții Noi.

Astăzi, 8 septembrie 2022, începând cu ora 14.00, de Sfânta Mare Sărbătoare a „Nașterii Maicii Domnului”, de hramul comunei Frătăuții Noi, Consiliul Local i-a invitat la cetățeni la reînvierea satului românesc de odinioară din Bucovina. Tradițiile și obiceiurile locului au fost readuse la lumină, iar bătrânii s-au bucurat de o nouă strânsură ca altădată.

Atmosfera a fost întreținută în principal de Fanfara „Valea Sucevei” din Frătăuții Noi, care a cântat aproape neîncetat, de dimineață și până seara.

După cum este obiceiul locurilor, primarul George Olari a premiat 11 cupluri de aur din localitate, care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

„Respectăm tipul de eveniment de genul strânsură cu fanfară, cu oameni îmbrăcați în port popular, care vor începe să danseze. Nu organizăm un spectacol popular ci este o strânsură tradițională pentru ca oamenii să-și aducă aminte despre cum era altădată. Am încercat să reînviem această tradiție. După cum este obiceiul, în ziua de hram se sărbătoresc cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie. Astăzi, am avut 11 cupluri, 8 din satul Frătăuții Noi și 3 din satul Costișa, comuna fiind împărțită în două sate. Alături de Consiliul Local al Primăriei Frătăuții Noi le-am oferit câte 300 de lei, diplome, flori și la final o masă. Pe seară, după ce va termina aici, la căminul din Costișa, fanfara își va continua activitatea și va întreține atmosfera, cetățenii fiind invitați la dans și voie bună”, a declarat primarul George Olari.

Edilul din Frătăuții Noi a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a strânsurii și le-a urat „La mulți ani” celor care și-au sărbătorit ziua de nume.

„Mulțumesc, doamnei Elena Negru pentru implicare și pentru că după cum bine a zis, împreună reușim. Mulțumesc, fanfarei, mulțumesc, tuturor celor care se implică astăzi. Încercăm împreună să reînviem o strânsură care aproape două decenii și ceva a dispărut de la noi din localitate. Am reînceput anul trecut și sperăm să continuăm cât mai mulți ani, împreună. Vreau să spun «La mulți ani» tuturor celor care poarte numele de Maria sau derivat al acestuia, să aibă o sărbătoare liniștită și plină de evenimente frumoase”, a transmis edilul din Frătăuții Noi.

Primarul George Olari s-a bucurat de minunatul eveniment organizat pe stadionul din Frătăuții Noi, însă nu a putut să-și ia gândul de la numeroasele proiecte pe care le derulează sau pe care le-a finalizat pe raza comunei.

„Marți, vom avea recepția la dispensarul din localitate, avem finalizate lucrările. Avem în lucru o școală în satul Costișa, drumuri, terenuri. Prin «Anghel Saligny» am primit finanțare pentru drumuri, vor fi patru drumuri în satul Costișa și șase drumuri în satul Frătăuții Noi. Urmează să primim de la Guvern 11,5 milioane de lei. Proiectarea este în lucru, încercăm cât mai repede să depunem totul ca să ne apucăm de treabă”, a precizat primarul George Olari.

Strânsura de la Frătăuții Noi i-a încântat pe localnici, care pe lângă Fanfara „Valea Sucevei”, s-au delectat cu cântecele tinerelor talente locale Diana Cuciurean, Raluca Cuciurean, Paul Nicoară, Lavinia Chichiriță și Ioana Lavinia Penciuc.  

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles