În această dimineață, premierul Nicolae Ciucă a participat la punerea în funcțiune a magistralei de gaz Pojorâta – Vatra Dornei, o investiție de 17 milioane de lei realizată de Transgaz. Astfel, municipiul Vatra Dornei va putea fi alimentat cu gaz.
Primul ministru a fost însoțit de Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Ion Sterian, directorul general Transgaz, Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului, deputatul Angelica Fădor, Ilie Boncheș, primarul municipiului Vatra Dornei, Niculai Barbă, vicepreședinte CJ Suceava, și Vasile Tofan, vicepreședinte CJ Suceava.
Ion Sterian, directorul Transgaz, a anunțat că magistrala de gaz, care are o lungime de 26 de kilometri, a fost finalizat cu 4 luni mai repede față de termenul impus în contract. Prin intermediul acestui gazoduct vor fi transportați anual 225 de milioane de metri cub de gaz.
„Gazul e la poarta orașului Vatra Dornei și această utilitate va duce la îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației și la dezvoltarea mediului de afaceri”, a declarat Ion Sterian.
Acesta a mai menționat că urmează să fie începute lucrările la un nou gazoduct, cu o lungime de 90 de kilometri, care să facă legătura către localitățile Iacobeni, Cârlibaba și Borșa.
„Este un moment de bucurie pentru locuitorii orașului Vatra Dornei acum când orașul aniversează 430 de ani de atestare documentară. Astăzi se finalizează un program guvernamental prin care am a dus gazul la marginea orașului creând astfel posibilitatea ca proiectul viitor de alimentarea cu gaze a întregului oraș să se realizeze în conformitate cu planurile autorităților locale. Am înțeles de la domnul primar că deja lucrările au început pe strada Republicii, stradă din centrul stațiunii, și de asemenea sunt materialele de construcții achiziționate astfel încât să poată să demareze lucrările de conectare de la stație către punctele de livrare din oraș. Sunt posibilități pentru dezvoltarea rețelei de termie dar și pentru dezvoltarea afacerilor. Există un potențial consistent pentru dezvoltarea diferitelor sectoare de activitate orașul urmând să devină mult mai atractiv”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Gheorghe Flutur a menționat că proiectul este unul vechi din 2003 – 2004 și că aducerea gazului la Vatra Dornei este o mare realizare.
„Reamintesc că noi, Consiliul Județean am coordonatorul acestui proiect. Am moștenit proiectul vechi din 2003 – 2004 abandonat înainte de Câmpulung Moldovenesc. În primul meu mandat am dus gazul la Câmpulung Moldovenesc iar acum bifăm această mare realizare și am adus gazul și la Vatra Dornei. Au fost foarte multe momente când am fost diriginte de șantier aici”, a spus și președintele CJ Suceava.

Șeful administrației județene a adus aminte că 33 de localități sucevene au primit fonduri de la Guvern pentru rețelele de gaz metan care vor deservi 70.000 de beneficiari.
Ilie Boncheș, primarul municipiului Vatra Dornei, s-a arătat extrem de încântat de finalizarea magistralei și că în următorii doi ani orașul stațiune se va schimba la față.
„Soarele de afară a venit al Vatra Dornei împreună cu domnul prim ministru, cu domnul președinte al Consiliului Județean, cu domnul director general al Transgaz. Dacă mă credeți, melodia mă simt ca la 20 de ani e valabilă astăzi pentru mine. Vă aștept pe toți al Vatra Dornei în doi ani de zile să vedeți cum va arăta stațiunea. Va arăta ca acum 130 de ani când Vatra Dornei a fost primul oraș iluminat din Bucovina. Dacă nu se zbăteau domnul președinte al Consiliului Județean cu domnul prim ministru nu eram în această fază de aceea le mulțumesc din suflet”, a declarat primarul Ilie Boncheș.







