Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Peste 100 de șoferi au rămas pietoni după ce au călcat pedala de accelerație cu prea multă încredere, în ultima săptămână

În perioada 17 – 23 aprilie 2023, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Suceava pun în aplicare acțiunea desfășurată la nivel național RoadPol Speed Marathon. Acțiunea vizează în principal prevenirea accidentelor rutiere pe fondul vitezei excesive.

Polițiștii suceveni utilizează toate aparatele radar montate pe autospecialele inscripționate și neinscripționate, dar și aparatele radar laser TruCam.

De la debutul acțiunii polițiștii au dispus reținerea a peste 100 de permise de conducere pentru șoferi care au încălcat regimul legal de viteză.

Acțiunile se desfășoară pe principalele drumuri naționale și europene dar și pe raza localitățiulor.

Totodată, în special în partea a doua a zilei, polițiștii angrenați în acțiune desfășoară și activități pentru identificarea șoferilor care consumă alcool sau substanțe interzise și se urcă la volan.

Și în cursul zilei de ieri și al nopții precedente au fost identificați șoferi care au încălcat legea consumând alcool și droguri, în toate situațiile fiind întocmite dosare penale.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles