În continuarea informării privind evenimentul rutier în urma unei șicanări în trafic din seara precedentă de pe raza comunei Frătăuții Vechi, soldat cu decesul a două persoane, au fost continuate activitățile de cercetare penală și administrare a materialului probator, David Irinel Pleșca, de 22 de ani, din comuna Frătăuții Noi, fiind prezentat în cursul acestei seri instanței de judecată cu propunere de emitere a mandatului de arestare preventivă.
Judecătoria Rădăuți, în urma probatoriului administrat, a emis mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, individul fiind încarcerat în Arestul IPJ Suceava.
Sunt continuate cercetările în cadrul dosarului penal sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Amintim că, seara trecută, în jurul orei 21.45, pe raza localității Frătăuții Vechi s-a produs un grav accident rutier soldat cu decesul unei persoane și rănirea grava a unei minore.
Din primele verificări s-a constatat că un autoturism Audi condus de către Mihai Dorin Petrescu, de 39 de ani, din municipiul Rădăuți, în timp ce rula pe DJ 178C, a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod.
În urma impactului a rezultat decesul lui Petru Dorin Costea, de 31 de ani, din municipiul Rădăuți, pasager pe scaunul dreapta față al mașinii, precum și a minorei Mara P., în vârstă de 4 ani, pasageră în același vehicul.
Întrucât in cadrul cercetărilor au rezultat mai multe inadvertențe și suspiciuni cu privire la eveniment, la nivelul Poliției Municipiului Rădăuți a fost constituită o echipa operativă complexă coordonată de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Astfel, în urma cercetării locului faptei, a desfășurării de activități investigative și a administrării materialului probator, au fost obținute indicii temeinice cu privire la o șicanare anterioară în trafic cu un alt vehicul condus de către David Irinel Pleșca, de 22 de ani, din comuna Frătăuții Noi.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.




