More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    FOTO Explozie la Mănăstirea Sihăstria Rarăului. 5 persoane au suferit leziuni

    Azi, la ora 14.00, o explozie, probabil în urma unor acumulări de gaze, a avut loc într-o încăpere a unei construcții anexe, din cadrul Mănăstirii Sihăstria Rarăului.

    În urma deflagrației, din cauza suflului fierbinte și al geamului încăperii respective, care s-a spart, au fost rănite persoanele din zonă, unele suferind arsuri ușoare, altele zgârieturi și tăieturi de la bucățile de sticlă pulverizate.

    La fața locului intervin pompierii militari cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

    Până în momentul de față au fost evaluate medical 5 persoane, dintre care doar o femeie va fi transportată la spital. Ceilalți răniți refuză transportul la o unitate spitalicească. La o primă evaluare, niciunul nu prezintă răni grave, care să le pună în pericol viața.

    Explozia nu a fost urmată de incendiu, iar după investigațiile medicale și acordarea primului ajutor medical, se va cerceta pentru identificarea cauzei probabile și a circumstanțelor în care s-a produs explozia.

    Suflul exploziei a afectat o camera tehnică și o bucătărie aflate în construcția anexa respectivă.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles