Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a fost prezentă la cea de-a treia ediție a Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică organizată la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, rămânând impresionată de elevi, dar și dezamăgită de faptul că cercetarea românească este subfinanțată.
„Avem mulți tineri cu minți sclipitoare, cum facem să-i ținem în țară? Am fost ieri la Universitatea «Ștefan cel Mare» din Suceava, cu ocazia celei de-a treia ediții a Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică, la care au participat peste 200 de elevi și profesori din peste 20 de județe ale țării. Alături de inspectorul şcolar general adjunct prof. dr. Petru Crăciun, cel care coordonează echipa de organizare a olimpiadei, am vizitat Salonul de Inventică și Creație Științifică din incinta universității, unde au expus masteranzi și doctoranzi. O legătură interesantă între generațiile de cercetători, de la elevii care au participat la olimpiadă, la cei care studiază și lucrează deja în cadrul universității sucevene. Mi-a atras atenția în mod special o proteză pentru mână, care poate fi acționată printr-o simplă apăsare de buton și care se mișcă în oglindă cu cealaltă mână, cea sănătoasă. Și eu, și domnul Crăciun am identificat imediat persoane cunoscute cărora le-ar fi fost viața mai ușoară cu un astfel de dispozitiv. M-am întâlnit și cu domnul prof. univ. dr. Mihai Dimian, prorector al USV, un om pe care îl admir pentru tot ce a făcut, alături de colegii lui, pentru universitatea suceveană care a ajuns în topul celor mai performante universități din România. Cercetarea românească are viitor. Însă, din păcate, este subfinanțată. Îmi povestea dl inspector general adjunct Petru Crăciun că foarte puțini dintre elevii olimpici rămân în țară. Majoritatea pleacă să studieze în străinătate și nu se mai întorc. Cum facem să-i motivăm pe tinerii noștri cercetători să rămână în țară? Să se întoarcă acasă? Aici, dragi colegi din toate partidele, trebuie să venim cu răspunsuri și soluții! Începând de la a sprijini mai mult activitatea de cercetare din prezent și pe minunații oameni din spatele ei, cercetători pe care de cele mai multe ori nu îi vedem, nu îi cunoaștem. Doar citim prin ziare că au adus noi și noi premii la concursuri internaționale. Felicitări tuturor pentru tot ceea ce faceți!”, a declarat deputatul Mirela Adomnicăi.





