La data de 6 iunie 2022, polițiștii au continuat verificările cu privire la sesizare telefonică făcută de Daniel Bodnar, la data de 3 iunie a.c., la ora 21.53, cu privire la efectuarea unui transport ilegal de lemne.
Astfel, la data de 6 iunie 2022, la ora 14.00, în prezenţa administratorului societății din județul Neamț și a șoferului, pe Drumul Forestier Șoarecul din comuna Marginea, lucrătorii din cadrul Gărzii Forestiere Suceava și ai OS Marginea au inventariat lemnele.
S-a inventariat piesă cu piesă materialul lemnos, fiind inventariate un număr de 357 de piese conform carnetului de inventar, rezultând un volum total de 35,29 mc lemn rotund foc răşinoase, cu precizarea că în avizul de însoțire, emitentul a introdus 223 de piese material lemnos cu un volum total de 32,2827 mc.
Conform datelor introduse în aplicaţia SUMAL 2.0, a rezultat un volum raportat/avizat de 32,2827 mc lemn de foc răşinoase și lemn rotund celuloză, iar după aplicarea toleranțelor legale a rezultat o diferenţă de 2,3616 mc material lemnos, care se constată a fi transportat în plus faţă de cantitatea înscrisă în avizul de însoţire, prezentat pentru control.
Operatorul economic emitent al avizului de însoţire descris mai sus, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de 2,3616 mc lemn rotund foc răşinoase, în valoare de 288,11 lei.
