More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Evenimente de excepție organizate la Fălticeni cu prilejul centenarului nașterii criticului literar Monicăi Lovinescu

    Senatorul PSD de Suceava George Mîndruță este partener în organizarea evenimentelor prilejuite de centenarul nașterii Monicăi Lovinescu și îi invită pe suceveni să participe la deschiderea oficială care va avea loc joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 16.00, în Amfiteatrul Colegiului Național „Nicu Gane” din Fălticeni.

    Începând cu ora 17.00 va urma conferința „O  întâlnire de neuitat. După-amiaza mea cu Monica Lovinescu”, susținută de prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, istoric, directorul Bibliotecii Naționale a României, fost Ministru de Externe.

    Pentru ora 18.00, este programată o proiecție de film: „Cazul inginerului Gheorghe Ursu”, iar invitați speciali vor fi Liviu Tofan, regizor, Irina-Margareta Nistor, critic de film și Adrian Cioroianu, istoric. Aceasta va avea loc la Casa de Cultură Fălticeni.

    Pentru ziua de vineri, 17 noiembrie, este programată, începând cu ora 10.00, conferința „Ce a fost Radio Europa Liberă”, susținută de Liviu Tofan, jurnalist și fost director-adjunct al postului Radio Europa Liberă, iar de la ora 11.30 va avea loc o dezbatere la care vor participa Dinu Zamfirescu, Gabriel Andreescu, Dorin Dobrincu, Florin Cântic. Moderatorul evenimentului va fi Adrian Niculescu, vicepreședinte IICCMER, și va avea loc la Galeria Oamenilor de Seamă Fălticeni.

    Începând cu ora 15.00, publicul va putea să participe la vernisarea Expoziției „Securitatea o numea «COBRA»”, realizată de IICCMER & CNSAS – Luciana Jinga, expert IICCMER; Dalia Bathory, expert IICCMER, iar pentru ora 16.00 este programată lansarea cărții „Ne-au ținut în viață”, de Liviu Tofan. Invitați sunt Mioara Anton, directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, și prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, istoric, directorul Bibliotecii Naționale a României. Seara va continua la Casa de Cultură Fălticeni, cu proiecția filmului „Război pe calea undelor”, iar invitați vor fi E.S. Emil Hurezeanu, ambasador, Irina-Margareta Nistor, critic de film, Liviu Tofan, jurnalist.  Moderatorul evenimentului va fi Andrei Giurgia, directorul Festivalului Serile Filmului Românesc.

    Ziua de sâmbătă va debuta cu conferința „În căutarea eterului pierdut”, susținută de E.S. Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Austria, în Amfiteatrul Colegiului Național „Nicu Gane” Fălticeni. La ora 11.30 va începe o dezbatere moderată de prof. univ. dr. Sorin Bocancea, la care vor participa Doina Jela, E.S. Emil Hurezeanu, Adelina Bocancea, bursieră „Lovinescu-Ierunca” a Ministerului Afacerilor Externe pentru anul universitar 2023-2024, Paris – intervenție online, Liviu Tofan și Dan Dascălu. Pentru ora 15.00 este programată vernisarea Expoziției „Rezistenții”, realizată de Muzeul Național Cotroceni, prezentată de Dan Mihai Țălnaru, curator, la Sala de Marmură a Colegiului Național „Nicu Gane” Fălticeni. Lansarea cărții „Personalitatea totalitară”, de Dan Dascălu este programată pentru ora 16.00, iar invitați vor fi Doru Tompea, președintele Universității „Petre Andrei” din Iași, și Cosmin Popa, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române. De la ora 17.00 va începe proiecția filmului: „Metronom”, iar invitați vor fi Vlad Ivanov, actor și Irina Margareta Nistor, critic de film.

    Duminică, 19 noiembrie 2023, va avea loc, începând cu ora 12.30, o slujbă de pomenire și depunere de coroane la mormântul Monicăi Lovinescu și al lui Virgil Ierunca din Cimitirul Grădini.

    Pentru ora 16.00 este programată vernisarea expoziției „Un timp al nostru – Monica Lovinescu”, realizată de Andreea Pricop de la  Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, iar începând cu ora 17.30 va avea loc premierea elevilor participanți în cadrul Concursului de Eseuri „Viața și importanța Monicăi Lovinescu în cultura română. Monica Lovinescu – voce și istorie vie”, la Casa de Cultură Fălticeni.

    Seara  va continua cu proiecția filmului „Libertate”, iar începând cu ora 20.00, va avea loc ceremonia de închidere a evenimentelor.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles