More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Elevul cuțitar de la Colegiul Tehnic Rădăuți a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști

    În cursul acestei zile, pe raza municipiului Rădăuți a avut loc o agresiune în care au fost implicați 4 tineri, in urma derulării activităților de cercetări penală desfășurate de polițiști stabilindu-se dinamica evenimentului și fiind dispusă măsura reținerii agresorului pentru 24 de ore.

    Astfel, s-a stabilit că în jurul orei 14.:00 s-a produs o altercație între agresorul de 17 ani și 7 luni din comuna Burla și alți trei colegi de școală cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani din orașul Vicovu de Sus.

    Cei 4 sunt colegi la Colegiul Tehnic din Rădăuți, dar agresiunea nu are legătură cu mediul școalar, petrecându-se după terminarea orelor de curs pe strada Călărași din municipiul Rădăuți în fața restaurantului Mediterana.

    Agresorul se afla împreună cu fratele său pe stradă, moment în care ar fi fost acostat de către cei trei colegi, care l-au provocat și ar fi încercat să îl lovească.

    În acel moment tânărul de 17 ani și 7 luni a scos un briceag pe care îl avea asupra sa și a ripostat lovindu-i la întâmplare pe cei trei.

    În urma conflictului un tânăr de 19 ani a suferit leziuni prin înțepare cu obiect tăietor înțepator, respectiv o plagă înțepat-tăiată cu hemopneumotorax drept, contuzii și echimoze faciale. Tânărul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava pentru acordare de îngrijiri de specialitate, fiind în afara oricărui pericol.

    Un alt tânăr de 17 ani a suferit o plagă înțepată în zona axilei dreapta, fiind evaluat medical la Spitalul Municipal Rădăuți.

    După ce agresorul a fugit de la fața locului, cei trei tineri agresați s-au refugiat într-o unitate comercială din zonă de unde au apelat 112 și au așteptat venirea echipajelor de poliție și ambulanță.

    Echipajele de poliție au acționat cu operativitate în zonă, reușind identificarea autorului în circa 15 minute. Acesta a fost preluat pentru audieri, recunoscând faptele și indicând locul unde a aruncat cuțitul după agresiune, acesta fiind ridicat de către polițiști.

    După efectuarea audierilor și celorlaltor acte procedurale, în prezența apărătorului, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 17 ani și 7 luni pentru săvârșirea a trei infracțiuni de loviri sau alte violențe.

    În funcție de concluziile medico-legale și probatoriul administrat, urmează a fi extinse cercetările.

    Agresorul urmează să fie introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles