Valentin Zavadsky, în vârstă de 30 de ani, este unul dintre miile de refugiați din Ucraina, care au ajuns zilele acestea în Suceava. Născut și crescut în Belarus, a emigrat în Ucraina în urmă cu un an și jumătate, după ce a fost arestat politic în țara sa. Prosper om de afaceri, lucrează în domeniul IT și a povestit cum și-a făcut bagajul a doua oară, a lăsat totul în urmă pentru a o lua de la capăt în altă țară, având un singur gând și anume că trebuie să supraviețuiască.
„Sunt căsătorit și tată a două fiice minunate în vârstă de patru ani și cinci luni. Sunt soft developer, am început să creez soft-uri de la vârsta de 14 ani. Dețin o companie cu 60 de angajați. Prin natura muncii am participat la o serie de conferințe pe aceste subiecte, am intrat în contact cu foarte multă lume și așa am ajuns să particip și la protestele din Belarus din 2020. Au fost o serie de proteste, deoarece conducerea țării susținea că virusul SarsCov 2 nu există, că totul este o minciună a lumii occidentale, în timp ce oamenii mureau pe capete. În același an, mi-au murit ambii bunici, pentru că nimeni nu făcea nimic în acestă privință, care afecta pe toată lumea. M-am implicat ca voluntar și aduceam medicamente pentru cei afectați de virus. Am ajutat multă lume prin munca mea și am participat la acele proteste din vara alegerilor din 2020. Următoarele zile, m-au căutat acasă. M-au interogat și la fiecare întrebare, primeam electroșocuri. Mi-au perchiziționat locuința și pentru că nu au găsit nimic, mi-au pus în fața geamului, drapelul protestatarilor, iar altcineva, din afară, a fotografiat. <<Avem dovada, gata, tu ai organizat, protestul, te arestăm>>, mi-au spus foarte degajați. Pentru că aveam o sumă importantă de bani în casă, am scăpat doar cu zece zile de închisoare. M-au eliberat sub control judiciar și am părăsit Belarusul imediat. Am trăit sub teroare, acolo poți face închisoare pentru un singur cuvânt greșit. Sunt mii de deținuți politic în Belarus. Am plecat în Ucraina, la Kiev. Am închiriat un apartament și am aplicat pentru documente. În patru luni, am obținut rezidență pentru zece ani. Mi-am adus și soția, dar ca să ne piardă toți urma, a zburat în Georgia și am luat-o de acolo. Am fost maltratat în închisoare în Belarus, am crezut că trăiesc drama vieții mele, dar nimic nu se compară cu ce am trăit zilele trecute la Kiev”, a povestit vizibil marcat, Valentin Zavadsky.
Atmosfera era tensionată în Ucraina încă de la începutul anului, iar mulți ucraineni au început încă de atunci să ia serios în calcul ideea unui eventual război și ce urmează să facă. Cei cu posibilități materiale, au început să facă provizii, în principal de alimente. Așa a fost și cazul lui Valentin, pe care bombardamentele din 24 februarie l-au găsit cu planurile făcute.
„Am împachetat totul pentru a doua oară pentru a părăsi țara și a o lua de la capăt. Eram sigur că va începe războiul în Ucraina, încă de la primele declarații ale rușilor. Stăteam de aproape două săptămâni cu documentele și banii pregătiți. Aveam tot timpul câte 20 de litri de apă și mâncare pentru cel puțin șapte zile. Restul lucrurilor erau împachetate pe jumătate. În noaptea de 24 februarie, când au început atacurile, am plecat în 20 de minute. Am mai pus în grabă niște haine și asta a fost tot. Ne-am întâlnit cu niște prieteni și am plecat trei mașini, spre frontieră. Am avut un fel de înțelegere, dacă se întâmplă ceva, plecăm și s-a întâmplat. Am condus îngroziți. Nu ni s-a permis să facem plinul cu combustibil și am fost nevoiți să oprim destul de des. Eu conduc o mașină electrică, Tesla, și am tot oprit să încarc. Orice oprire însemna stres, panică, groază”, a continuat cu vocea gâtuită, Valentin.
Războiul din Ucraina lasă urme adânci în sufletul tutoror dar cei care trăiesc în aceste zile, acolo, povestesc ororile făcute de ruși. Nimeni nu a putut concepe vreodată că în 2022 se vor întâmpla atrocități de acest fel, crime, violuri. Sunt omorâte familii întregi fără ca nimeni să dea socoteală. Rușii nu au nicio reținere din a ataca civili sau chiar de a intra în locuințe și a ucide.
„Am mulți prieteni care au rămas, sunt antreprenori care nu au ținut niciodată o armă în mână iar acum sunt pe stradă, în Kiev, și luptă. E îngrozitor ce se întâmplă, e dramatic. Niciun film care a rulat vreodată nu este nici pe aproape de ceea ce se întâmplă acum în Ucraina. În drum spre ieșire din Kiev am făcut un puternic atac de panică, dar m-am adunat repede pentru că nu aveam timp de pierdut. Aveam un singur gând, trebuie să supraviețuim. Aveam în mașină copiii și soția și nu aveam voie să fiu slab. Rușii nu au provizii, nu au mâncare. Intră în case, împușcă familii întregi, violează femei. Opresc civili pe stradă și ucid. E tare greu să fii acum femeie în Ucraina. Sirenele sună aproape non stop. Oamenii nu mai au mâncare, nu mai ai de unde să cumperi nimic. Toate drumurile sunt închise. Nu se mai poate pleca cu mașina. Țin legătura în permanență cu prietenii mei din Kiev, iar ceea ce este acum, este crunt. Urmăresc știrile dar modul în care prezintă situația este prea blând, raportat la realitate”, și-a continuat relatarea Valentin Zavadsky.
Fetița cea mică are o problemă de sănătate, nu este nimic grav după cum au confirmat și medicii de la Spitalul Județean Suceava care au consultat-o miercuri. Se pare că micuța a contactat Rotavirus, dar după ce va fi complet refăcută, tânărul refugiat din Belarus vrea să plece împreună cu familia spre Belgia, unde speră să înceapă o viață nouă. A trecut prin multe, dar are puterea să zâmbească și să susțină cu convingere că totul va fi bine. Valentin Zavadsky este un exemplu de tărie de caracter. Chiar dacă nu a rămas să lupte împotriva rușilor, luptă din toate puterile pentru familia sa și face tot posibilul pentru ca copiii lui să trăiască.
„Intenționez să mai stau câteva zile în Suceava, după care vreau să plec spre Belgia, unde am prieteni vechi, din copilărie. Situația mea nu este chiar roz. Nu-mi fac griji din punct de vedere financiar, am o profesie datorită căreia sunt conștient că îmi pot găsi de muncă în orice colț al lumii, dar mă îngrijorează altceva. Eu nu mai am o țară a mea. Eu nu am un guvern care să-mi apere interesele. Pașaportul meu expiră în 2025 și nu știu ce voi face. Nu mă pot întoarce în Belarus să-l reînnoiesc, asta ar însemna să intru în închisoare. E crunt și am crezut că e cel mai mare rău lucru care mi se poate întâmpla dar am aflat că nu e așa. Războiul e de câteva ori mai rău. E drama vieții, nu poți trăi ceva mai dureros”, a încheiat Valentin.
Războiul din țara vecină ne afectează într-un fel sau altul, pe fiecare în parte, iar dramele ucrainenilor devin dramele tuturor.
