Ritmic Suceava

Anul 2023 se anunță a fi plin de evenimente culturale în județul Suceava, după ce la sfârșitul anului trecut Parlamentul a adoptat proiectul de lege prin care anul acesta va fi „Anul cultural Ciprian Porumbescu”. Astfel, vor fi organizate evenimente culturale, artistice sau educaționale dedicate celebrării vieții și operei acestuia.

La începutul acestui an, Niculai Barbă, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, a anunțat că întreg anul 2023, obiectivele turistice de la Ciprian Porumbescu vor fi deschise zilnic pentru vizitare, inclusiv în zilele de luni.

Astfel, Muzeul Memorial „Ciprian Porumbescu” și Casa Memorială „Ciprian Porumbescu” din localitatea cu același nume, fosta Stupca, obiective din structura Muzeului Național al Bucovinei, vor fi deschise zilnic, de luni până duminică.

Programul de vizitare, zilnic:

  • Ianuarie – Aprilie, 09.00 – 17.00
  • Mai – Septembrie, 10.00 – 18.00
  • Octombrie – Decembrie, 09.00 – 17.00.

„Decizia a fost luată în contextul instituirii anului 2023 drept Anul Ciprian Porumbescu, în scopul de a aniversa şi promova viața și opera marelui nostru compozitor, celebrarea a 170 de ani de la naşterea şi comemorarea a 140 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu. O veste bună pentru turiști și pentru operatorii din turism, care vor avea astfel posibilitatea să folosească și ziua de luni, când majoritatea muzeelor sunt închise, pentru a planifica trasee cu obiective de vizitat. În Anul Ciprian Porumbescu, instituțiile de cultură ale Consiliului Județean Suceava, Centrul Cultural «Bucovina», Muzeul Național al Bucovinei, Biblioteca Județeană «I.G. Sbiera», vor organiza un număr considerabil de evenimente, atât în țară cât și peste hotare. Am marcat debutul Anului Ciprian Porumbescu chiar la cumpăna dintre ani printr-un inedit spectacol de lumini și ne propunem să nu treacă vreo zi din acest an în care să nu vorbim despre Ciprian Porumbescu”, a declarat Niculai Barbă.

Porumbescu a adus, în compoziţiile sale, tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care exprimă artistic o serie de trăiri personale, gânduri şi idei, toate încadrate în epoca romantică a genului.

Violonist, compozitor, teolog şi mare patriot, Porumbescu a întruchipat în scurta sa existenţă, autenticul românesc cu tot ceea ce este mai frumos şi mai pur – de la freamătul codrului, șoptirile dulci ale pâraielor, până la glasuri de bucium care răsună a jale -, definind un adevărat erou cu un destin romantic.

Ciprian Porumbescu, pe numele la naştere Ciprian Golembiovski, a văzut lumina vieţii la 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, în Bucovina, într-o casă modestă de ţară, fiind fiul preotului Iraclie Golembiovski şi al Emiliei Clodniţchi, de origine poloneză, având o soră mai mare, Mărioara.

Familia sa a fost foarte săracă, astfel că Ciprian Porumbescu nu a avut parte de o formare muzicală continuă şi completă, în schimb tatăl său i-a insuflat credinţa şi patriotismul „cu asupra de măsură”.

Fire timidă şi retrasă, dar îndrăgostit de muzică, Porumbescu îl întâlneşte, la vârsta de şapte ani, pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin, care şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, pentru a culege cântece populare, găzduit fiind chiar în casa familiei Golembiovski.

A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi.

În anul 1871 participă la Putna la marcarea a 400 de ani de la târnosirea mănăstirii, unde se alătură unei asistenţe din care făceau parte Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Ioan Slavici sau Nicolae Teclu. Din relatările vremii, se pare că după festivităţile oficiale, pe pajiştea din faţa mănăstirii s-a încins o horă în care au intrat toţi cei prezenţi, orchestra fiind condusă de Grigore Vindireu, căruia Ciprian i-ar fi luat locul, iar la final, după ce a cântat, s-ar fi aruncat la pieptul lui Iraclie strigând: „Tată, am cântat Daciei întregi !”

Până în anul 1873 a studiat la gimnaziul superior de la Suceava, însă, din cauza sărăciei, stătea cu chirie în încăperi mici şi pline de igrasie, mâncarea nu era nici ea îndestulătoare şi probabil că aici tuberculoza i s-a strecurat în trup, el fiind foarte preocupat de muzică şi nu de persoana sa.

În martie 1873, Ciprian a trecut cu bine examenul de maturitate, iar în perioada 1873 – 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi, perioadă în care, în 1876, moare mama sa, Emilia.

În 1874 s-a înfiinţat, la Cernăuţi, societatea studenţească „Arboroasa”, după numele vechi al Bucovinei. Ciprian i-a compus imnul, a condus corul societăţii culturale, iar în ultimul an de seminar a fost ales preşedintele ei. Însă „Arboroasa” nu a fost niciodată privită cu ochi buni de stăpânirea austriacă din cauza activităţilor considerate mult prea intens patriotice.

În desele vacanţe pe care le petrecea la Stupca, o cunoaşte pe Berta Gorgon, o fată înaltă şi subţire, fiică a pastorului evanghelic din Ilişeşti, de care s-a îndrăgostit iremediabil. La scurtă vreme, pentru ca iubirea lor să nu „degenereze”, şi fiindcă familiile celor doi erau de confesiuni diferite, Berta avea să fie trimisă în străinătate, rămânând marea iubire, neîmplinită, a compozitorului.

În 1877, în Bucovina se sărbătorea alipirea la Imperiul Austro – Ungar, iar la Iaşi a avut loc o contrademonstraţie în memoria morţii domnitorului Grigore Ghica, Societatea „Arboroasa” trimiţând o telegramă de condoleanţe primarului din Iaşi.

În seara zilei de 15 noiembrie 1877, conducătorii societăţii „Arboroasa” – Constantin Morariu, Eugen Siretean, Zaharie Voronca şi Orest Popescu, au fost reţinuţi şi încarceraţi la închisoarea din Cernăuţi.

În anul 1878, Porumbescu este şi el arestat, alături de alţi tineri, în Procesul „Arboroasa”, fiind închis timp de trei luni la Cernăuţi. Se afla la Stupca, i-au dat voie să-şi ia cu el vioara şi o gramatică a limbii franceze şi a fost urcat într-o căruţă şi dus până la Cernăuţi, un drum în care apa rece i-a pătruns prin haine.

Însă temniţa în care şi-a petrecut Crăciunul anului 1878 s-a transformat pentru el în drum sigur spre mormânt, fiindcă pereţii reci şi mâncarea proastă l-au îmbolnăvit grav de tuberculoză.

Trebuie spus că unul dintre cei mai înflăcăraţi combatanţi în presa vremii, care a luptat din răsputeri pentru a obţine eliberarea celor întemniţaţi, a fost însuşi Mihai Eminescu. După trei luni – ce folos ? – Ciprian Porumbescu avea să fie eliberat şi achitat de acuzaţiile care i-au fost aduse.

Între anii 1879 – 1881, primeşte o bursă de studiu la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde studiază armonia cu Anton Bruckner şi primeşte noţiuni de muzică corală de la Franz Krenn.

Tot aici a luat lecţii particulare de teoria muzicii, cu compozitorul bucovinean Eusebius Mandyczewski, dirijează corul Societăţii Studenţeşti „România Jună”, iar în anul 1880, scoate o colecţie de douăzeci de piese corale şi cântece, intitulată „Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români”, pe care se află creaţii precum „Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, sau „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”. Era prima lucrare de acest gen din literatura română.

În anul 1881, familia sa îşi schimbă numele în Porumbescu, după ce acesta a fost folosit, o perioadă, drept pseudonim.

Între anii 1881 şi 1883, Porumbescu este profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Braşov şi dirijor al corului de la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului.

La 11 martie 1882, are loc, în sala festivă a Gimnaziul Românesc din Braşov (astăzi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), premiera operetei în două acte „Crai nou” – prima operetă românească, pe muzica lui Ciprian Porumbescu şi versurile lui Vasile Alecsandri. Spectacolul cunoaşte un succes fulminant, astfel încât sunt programate alte două reprezentaţii, pe 12 şi 23 martie, în acelaşi an, la Braşov şi o alta la Oraviţa.

La 8 noiembrie 1882, este organizat, la Braşov, un concert în beneficiul lui Ciprian Porumbescu, pentru a fi colectate fonduri pentru tratamentul său în Italia, iar la 25 noiembrie, acesta pleacă în staţiunea Nervi din peninsulă.

Starea sa de sănătate nu se ameliorează şi, în plus, dorul de plaiurile natale îl măcina.

În februarie 1883, Ciprian se întoarce la Stupca, lângă Suceava, iar la 6 iunie 1883, trece la cele veşnice, în braţele surorii sale şi sub privirile îndurerate ale tatălui său.

Cu ultimele forţe, Ciprian i-a şoptit acesteia: „Să nu lăsaţi muzica mea să moară!”. Ultima lui dorinţă, ce se regăseşte în ultima strofă din „Cântecul tricolorului”, a fost îndeplintă, pe crucea sa fiind puse culorile drapelului românesc şi versurile „Iar când, fraţilor, m-oi duce/ De la voi, şi-o fi să mor/ Pe mormânt atunci să-mi puneţi/ Mândrul nostru tricolor”.

Printre cele mai populare lucrări ale sale, sunt „Balada pentru vioară și orchestră” op. 29, celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce dă astăzi imnul naţional al Albaniei – „Hymni i Flamurit”, melodia fostului imn al României, „Trei culori”, valsurile „Zâna Dunării” şi „Camelii”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostaşilor români” şi altele.

Peste ani a rămas, mărturie a trăirilor lui Ciprian Porumbescu, căsuţa din Stupca (azi Ciprian Porumbescu) şi muzeul cu acelaşi nume situat chiar în faţa cimitirului în care acesta îşi doarme somnul de veci. Aici există, bine conservate, toate amintirile acestor plaiuri atât de iubite de compozitor, iubirea niciodată împlinită pentru Berta Gorgon şi mai ales dragostea sa pentru muzică şi pentru doina românească.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here