La data de 14 septembrie 2022, în jurul orei 13.40, Angelica P., de 48 de ani, din comuna Bilca, în timp ce conducea autoturismul Audi pe DC 50B, pe raza localității de domiciliu, când a ajuns în intersecția cu DJ 178C, nu s-a asigurat din partea stângă și a intrat în coliziune cu autoturismul Ford condus de Maria B., de 30 de ani, din Bilca.
În urma accidentului a rezultat rănirea a șase persoane, care au fost preluate de ambulanțe și duse la Spitalul Municipal Rădăuți, unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge.
Cele două șoferițe au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
