Măsurile legale aspre nu l-au oprit pe un bărbat de 30 de ani din localitatea Siminicea să ignore deciziile instanței. Adrian Tucaliuc a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, după ce a încălcat în mod repetat restricțiile impuse de un ordin de protecție aflat în vigoare.
Totul a ieșit la iveală pe 5 martie 2026, când fosta sa concubină, Iulia F., a sunat disperată la Poliția Orașului Salcea. Aceasta a reclamat faptul că bărbatul s-a prezentat la domiciliul ei, deși avea interdicție clară de a se apropie. Ajunși la fața locului, polițiștii l-au găsit pe suspect chiar în interiorul locuinței, alături de apelantă, mama acesteia și un minor.
Verificările în bazele de date au confirmat suspiciunile polițiștilor: prin sentința civilă a Judecătoriei Suceava, emisă pe 16 februarie 2026, bărbatul era obligat să păstreze o distanță de minimum 50 de metri față de femeie și locuința acesteia. De asemenea, îi era interzis orice tip de contact, inclusiv telefonic sau prin corespondență.
Justificarea bărbatului, care a susținut că a venit doar pentru a lăsa un copil minor, nu a înduplecat autoritățile în fața încălcării flagrante a legii. Pe 7 martie, în urma investigațiilor, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea preventivă a acestuia.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție, dosarul fiind instrumentat de lucrătorii Poliției Orașului Salcea sub coordonarea procurorilor.
