O intervenție promptă a polițiștilor din Preutești a dus la scoaterea din trafic a unui conducător auto aflat într-o stare avansată de ebrietate. În noaptea de 8 martie 2026, în jurul orei 03.55, patrula de poliție a observat doi bărbați care prezentau semne clare de consum de alcool în apropierea discotecii Galaxis. Imediat ce echipajul a trecut, aceștia s-au urcat într-un autoturism și au pornit la drum.
Având suspiciuni rezonabile, polițiștii au acționat strategic pentru a opri vehiculul. Pentru a preveni o eventuală tentativă de fugă, au fost utilizate ambele autospeciale de serviciu, reușindu-se blocarea autoturismului chiar în dreptul sediului Secției de Poliție Rurală 12 Preutești.
La volan a fost identificat Florin C., din comuna Slatina. În urma testării cu aparatul etilometru, bărbatul a prezentat o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice de sânge, necesare stabilirii exacte a alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, cazul fiind coordonat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
