More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    USV suplimentează, din venituri proprii, fondul de burse pentru anul universitar 2025-2026

    În ședința Consiliului de Administrație al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) care s-a desfășurat ieri, 8 octombrie, a fost supusă dezbaterii și aprobată o hotărâre prin care, în anul universitar 2025-2026, fondul de burse pentru studenți este majorat cu 10%. Această majorare este susținută din veniturile proprii ale universității și se adaugă alocării primite de la Ministerul Educației și Cercetării. Măsura vine în sprijinul studenților, ca răspuns la modificările recente din legislația națională, care au afectat cuantumul fondurilor de burse acordate instituțiilor de învățământ superior.

    În contextul aplicării Ordinului de ministru din iulie 2025 privind metodologia de repartizare a fondului de burse, precum și a Legii nr. 141/2025, care schimbă baza de calcul a acestor fonduri de la salariul minim brut la cel net și reduce numărul de luni de acordare a burselor, conducând la o reducere medie estimată de peste 50%, față de anul universitar 2024-2025, efortul USV de a suplimenta fondul de burse urmărește atenuarea impactului acestor măsuri asupra studenților și asigurarea sprijinului financiar necesar atât pentru obținerea performanței academice, cât și pentru integrarea socială.

    Totodată, această hotărâre reflectă preocuparea constantă a conducerii universității de a menține un dialog onest și constructiv cu studenții, reafirmând angajamentul instituțional în relația de parteneriat cu aceștia și cu întreaga comunitate locală, precum și interesul de a identifica constant surse de finanțare complementare, care să susțină un acces echitabil la educație. 

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava Admitere USV SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles