La data de 14 martie 2024, în jurul orei 13.15, Traian I., de 35 de ani, din comuna Ilva Mare, județul Bistrița Năsăud, în timp ce conducea autoutilitara Volvo cu remorcă pe bulevardul Bucovinei, din orașul Gura Humorului, în zona trecerii de pietoni din fața magazinului Penny, l-a acroșat pe Constantin I., de 17 ani, din comuna Păltinoasa, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni.
În urma impactului a rezultat rănirea tânărului, care a fost preluat de o ambulanță și dus la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
