Tipografie Suceava Facos Suceava
Ritmic Suceava

Consiliul Județean Suceava așteaptă avizul ANAP pentru desemnarea constructorului variantei ocolitoare Gura Humorului

Consiliul Județean Suceava a ajuns în etapa finală a licitației pentru varianta ocolitoare a orașului Gura Humorului. Procedura durează de 10 luni, iar la licitație s-au înscris 132 de operatori economici.

„Suntem de 10 luni în procedură de licitație la Gura Humorului, unde sunt 132 de operatori. Am trecut de ultima etapă finală, mai avem doar nevoie de avizul celor de la ANAP pentru a prezenta câștigătorul”, a declarat, joi, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.

Contractul pentru varianta ocolitoare prevede 4-5 luni pentru proiectare și 19-20 de luni pentru execuție. Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Transport, din fonduri europene.

Șoldan a explicat că licitațiile care depășesc o anumită valoare sunt verificate de ANAP la București după fiecare etapă parcursă, motiv pentru care procedura a durat aproape un an.

Președintele Consiliului Județean a spus că și în cazul noului terminal al Aeroportului Suceava au fost depășite mai multe etape, iar câștigătorul licitației va fi desemnat cel mai probabil în luna noiembrie sau la începutul lunii decembrie. Terminalul are finanțare asigurată prin Compania Națională de Investiții.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles