Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Comuna Putna va fi gazda unui concert de colinde de o înaltă ținută: „Vă invităm să vă alăturați nouă într-o atmosferă de sărbătoare și să vestim împreună Nașterea Domnului Nostru Isus Hristos”

Concertul de Colinde de la Putna a ajuns la ediția a XV-a iar administrația locală, condusă de primarul George Coroamă, a pregătit atât pentru localnici cât și pentru turiștii aflați la Putna, un spectacol menit să încânte sufletele.  Astfel, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” va răsuna de glasurile cristaline ale celor din Grupul Școlii „Mitropolit Iacob Putneanul”, Ansamblul surpriză de la Rădăuți, Ansamblul „Străjăncuța”, Corul Parohiei Putna și Ansamblul „Bilcuța”. Invitate speciale ale acestui eveniment sunt Alexandra Dan și Ana Maria Cotos. Atmosfera de sărbătoare va fi completată de Corul „Fiii Putnei”.

Concertul de colinde „Cântă-n coruri mii și mii” va avea loc duminică, 17 decembrie, începând cu orele 15.00.

„An de an, colindele care vestesc Nașterea lui Hristos aduc lumină și bucurie în inimile noastre. În acest an, la cea de-a XV-a ediție a concertului de colinde «Cântă-n coruri mii și mii», Biserica «Nașterea Maicii Domnului» din Putna va găzdui momente deosebite, încărcate de emoție și bucurie. Vă invităm să vă alăturați nouă într-o atmosferă de sărbătoare și să vestim împreună Nașterea Domnului Nostru Isus Hristos”, a transmis George Coroamă, primarul comunei Putna.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles