La data de 10 octombrie 2023, la ora 17.20, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe un drum din comuna Voitinel autoturismul Mitsubishi care tracta un faeton plin cu lemne, la volanul mașinii aflându-se Dănuț Beghean, de 34 de ani, localnic.
Din verificările polițiștilor a reieșit că bărbatul nu are permis de conducere și nici aviz pentru cantitatea de 2,72 mc lemn de foc fag, în valoare de circa 700 de lei.
Lemnele au fost confiscate și predate în custodia Ocolului Silvic Marginea.
Dănuț Beghean a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul IPJ Suceava.
