La data de 21 septembrie 2023, în jurul orei 00.45, printr-un apel la 112 a fost sesizat faptul că o persoană a fost găsită decedată pe raza comunei Horodnic de Sus.
Victima locuia împreună cu soția sa într-o casă din Horodnic de Sus.
În ziua de 20 septembrie 2023, în jurul orei 19.00, bărbatul s-a deplasat de la domiciliu la barul denumit popular ”La Olan”, unde a consumat băuturi alcoolice împreună cu alte persoane, până în jurul orei 21.30, când a plecat către domiciliu.
La momentul plecării spre domiciliu, acesta se afla în stare avansata de ebrietate .
În jurul orei 00.45, în timp ce doi bărbați se deplasau pe drumul comunal, au observat-o pe victimă căzută pe spate, sprijinită cu capul de zidul barului. Cea din urmă nu prezenta semene vitale. Bărbații au sunat imediat la 112.
Personalul medical ajuns la fața locului nu a putut face altceva decât să constate decesul.
Se pare că, din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla, bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut pe spate, de la o înălțime de aproximativ 1,3 metri, de pe o rampă de acces către demisolul barului.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.
