Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Spectacol de excepție pregătit la Berchișești cu ocazia împlinirii a 550 de ani de atestare documentară a comunei: „În acest an sărbătorim și 18 ani de la reînființarea comunei”

Comuna Berchișești va îmbrăca straie de sărbătoare iar voia bună va fi cuvântul de ordine la sfârșitul acestei săptămâni când toată suflarea din zonă va sărbători 550 de ani de la atestarea documentară a Berchișeștilor.

„Primăria și Consiliul Local Berchișești, împreună cu Consiliul Județean Suceava și Centrul Cultural Bucovina, vă invită la suita de manifestări dedicată împlinirii a 550 de ani de atestare documentare a comunei, care va avea loc în acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică. «Zilele comunei Berchișești» vor cuprinde o serie de evenimente culturale, artistice, literare, expoziții de pictură, muzică, fotografie, icoane, lansarea unei monografii a satului Corlata și a albumului renumitului sculptor Vladimir Florea ,concerte cu interpreți consacrați și ansambluri prestigioase, din județ și din țară, precum și multe, multe alte surprize, într-un cuvânt tot ceea ce-i trebuie unei asemenea aniversări de prim rang. Berchișești datează din 13 septembrie 1473, iar în acest an sărbătorim 18 ani de la reînființarea comunei, evenimente motivante care stau la baza organizării acestor manifestări de înaltă ținută social-cultural-artistică, la care vă așteptăm cu mare drag, alături de oaspeți din țară și străinătate. Vor fi două zile pline la Centrul de Artă și Tradiții, cu manifestări extraordinare, de dimineața până seara, pentru că îmi doresc ca toți oamenii din comună să participe la această sărbătoare a noastră, a tuturor. Mulțumesc celor care ne-au sprijinit în efortul de organizare a acestei acțiuni culturale precum și protagoniștilor care vor evolua în fața localnicilor, a sucevenilor și românilor care doresc să ni se alăture. Vă așteptăm cu brațele deschise, mult drag și voie bună!”, a transmis Violeta Țăran, primarul comunei Berchișești.

Aceste manifestări deosebite, organizate exemplar de către edilul Violeta Țăran, se vor încheia cu un spectacol prezentat de Adriana Bahmuțeanu. Pe scena de la Berchișești vor urca atât ansambluri folclorice de copii cât și ansambluri profesioniste care vor aduce un public numeros, în această comună.

În deschiderea spectacolului, vor încânta publicul, Grupul de copii al Școlii din Berchișești, Ansamblul „Altița”, Ansamblul folcloric „Botnenii” cât și Ansamblul folcloric „Plaiurile Berchișeștiului”. Sărbătoarea va continua la Berchișești cu Ansamblul „Ciprian Porumbescu” și îndrăgiții interpreți Marian Gogan, Laura Olteanu, Gabriela Teișanu, Petronela Butnaru, Reghina Alexandrina, Doina și Ciprian Petroaie. Printre invitați se află și Fanfara de la Vorona, Ansamblul „Floricica de la Munte” din Piatra Neamț și Ansamblul „Urmașii lui Ștefan” din Mahala – Ucraina. Fetele din Botoșani vor completa atmosfera de cântec, joc și voie bună, iar seara se va încheia cu două recitaluri de excepție susținute de Cristian Rizescu și Pepe.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles