La data de 4 septembrie 2023, în jurul orei 19.50, o tânără de 20 de ani, din comuna Râșca, conducea un autoturism Hyundai prin parcarea de la Iulius Mall Suceava, iar din cauză că nu s-a asigurat corespunzător în momentul în care dădea cu spatele a acroșat un pieton în vârstă de 20 de ani, din municipiul Suceava.
După producerea accidentului, șoferița a plecat de la fața locului, fiind găsită ulterior de către polițiști. Ea a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
