De Ziua Limbii Române, pe 31 august, primarii din comuna Putna și cel din satul Opaci, raionul Căușeni, Republica Moldova, au semnat un acord de înfrățire, la Mănăstirea Putna, lăcaș de cult cu o puternică încărcătură religioasă și istorică. Acordul de înfrățire a fost semnat de către edilii Roman Pinteac și Gheorghe Coroamă, într-o atmosferă solemnă dată și de însemnătatea zilei, în Sala Tronului de la Mănăstirea Putna.
Zilele trecute, administrația locală a comunei Putna, condusă de edilul Gheorghe Coroamă, a sărbătorit zece ani de la înfrățirea cu orașul francez Montmorillon, iar la Putna a fost prezentă o delegație franceză, împreună cu primarul Bernard Blanchet.
Până pe data de 3 septembrie, Mănăstirea Putna găzduiește și a XXIX-a ediție a simpozionului de istorie „Colocviile Putnei”, ceea ce dovedește că oamenii acestor locuri știu să respecte trecutul, istoria, au frică de Dumnezeu iar Putna este în toată puterea cuvântului, Ierusalimul neamului românesc. Între participanți se numără Ștefan S. Gorovei (Iași), Maria Magdalena Székely (Iași), Ștefan Andreescu (București), Ovidiu Cristea (București), Arhim. Policarp Chițulescu (București), Emil Dragnev (Chișinău), Ioan-Augustin Guriță (Iași), Elena Firea (Cluj-Napoca), Olimpia Mitric (Suceava), Lucian-Valeriu Lefter (Vaslui), Elena Chircev (Cluj-Napoca), Evghenia Ignatenko (Kiev).
