Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Tradiția, istoria și portul popular au fost la ele acasă la Baia, timp de 3 zile, cu ocazia Festivalului „Baia – File de Istorie”: „Din suflet vă doresc să fiți sănătoși, să avem parte de liniște și pace, să ne iubim mai mult și să ne ținem aproape”

Ieri s-a încheiat la Baia a 42-a ediție a Festivalului „Baia-File de Istorie”, cu o petrecere pe cinste, oamenii dansând și cântând până la miezul nopții.

Timp de trei zile, întreaga comunitate a făcut o incursiune în istorie, și-a omagiat înaintașii, iar la final, au încins o horă mare.

„La această sărbătoare, în primul rând religioasă și în al doilea rând Ziua comunei noastre, ne adunăm ca în fiecare an. Evenimentele au debutat cu un simpozion pe teme istorice iar anul acesta am avut onoarea să lansăm o carte despre doi mari învățători pe care i-a avut Baia, Nicolae Stoleru și Gheorghe Rădășanu, cartea domnului profesor doctor, Radu Florian Bruja. Am avut o expoziție a meșteșugarilor din zonă, în a doua zi, și a copiilor noștri, iar astăzi, în ultima zi a Festivalului, ne-am adunat cu mic cu mare, așa cum ne stă bine, nouă, celor de la țară, la Biserica «Adormirea Maicii Domnului», biserică monument ctitorită de Petru Rareș. Am văzut foarte mulți oameni frumoși, și tineri și mai puțini tineri, iar noi, Primăria și Consiliul local, i-am felicitat, le-am urat multă sănătate și putere de muncă în continuare. Din suflet vă doresc să fiți sănătoși, să avem parte de liniște și pace, să ne iubim mai mult și să ne ținem aproape”, a declarat Maria Tomescu, primarul comunei Baia.

În acest cadru de sărbătoare, administrația locală a premiat aproape 100 de elevi din comună, care au obținut rezultate bune și foarte bune la învățătură cât la competiții culturale și sportive. Pe scena de la Baia au fost invitați și 15 dascăli care au fost aplaudați de publicul numeros și au primit diplome și flori în semn de recunoștință pentru efortul depus în formarea tinerei generații.

La deschiderea oficială a petrecerii de la Baia au fost prezenți și reprezentanți ai Parlamentului României, toată lumea având doar cuvinte de laudă la adresa primarului Maria Tomescu, omul care a sfințit locul la Baia, în adevăratul sens al cuvântului.

„Vreau să-i mulțumesc atât doamnei primar cât și domnului viceprimar, Consiliului local, pentru organizarea acestui eveniment și pentru invitație. Am fost, suntem și vom fi alături de dumneavoastră, dar dacă dumneavoastră nu munceați, nu s-ar fi realizat nimic aici. Când mă uit împrejur, înțeleg de ce oamenii v-au ales și vă doresc cât mai multe mandate. Distracție plăcută și numai bine”, a declarat senatorul PSD de Suceava Ioan Stan.

Deputata Mirela Adomnicăi și-a sărbătorit ziua de naștere în mijlocul locuitorilor de la Baia și a recunoscut că se simte foarte bine în mijlocul acestor oameni gospodari, harnici dar care știu și să cânte și să joace.

„Bună ziua oameni buni! În primul rând vreau să urez La mulți ani doamnei primar de ziua numelui, să vă trăiască primărița și La mulți ani tuturor sărbătoriților. La fel de important mi se pare să vă felicit copiii care au fost premiați aici pe scenă. Să fiți sănătoși, să vă bucurați de copiii dumneavoastră, să vă aducă numai bucurii și numai împliniri iar aici la Baia să fie mereu sărbătoare. Știu că acest eveniment a început de două zile și vă felicit. De vreo zece ani, vin și-mi sărbătoresc ziua de naștere aici, la dumneavoastră, și am și eu sentimentul că fac parte din comunitatea Baia. Să ne revedem cu bine și la anul”, a transmis deputatul PSD Mirela Adomnicăi.

Comuna Baia s-a schimbat la față în ultimii ani și acest lucru s-a întâmplat datorită implicării extraordinare a primarului Maria Tomescu.

„Adineauri am fost întrebat cu ce emoții vin la Baia și trebuie să recunosc că sunt multe. Mă bucur să văd că s-au făcut multe schimbări în ultimii ani, sub conducerea unui primar extrem de destoinic și devotat și este dovada vie că atunci când ai voință, ai și cunoștințele necesare pentru a le pune în practică. Vă doresc petrecere frumoasă și o zi binecuvântată”, a urat celor prezenți, senatorul PSD George Mîndruță.

La frumosul eveniment de la Baia au fost prezenți și subprefecții Cristian Șologon și Florin Sinescu, alături de vecinii comunei Baia, Gheorghe Fron, primarul comunei Cornu Luncii și Vasile Berariu, primarul comunei Boroaia.

Ziua de ieri a însemnat pentru comuna Baia și înfrățirea cu comuna Șeptilici din Republica Moldova.

„Mult stimată doamnă primar, domnilor deputați, onorată asistență, dragi și iubiți locuitori ai comunei Baia, avem câteva ore și ne simțim formidabil în prezența dumneavoastră. Aveți fețele luminoase și inimile calde și vă mulțumim din tot sufletul. Vă felicităm pentru acest eveniment frumos care a ajuns la a 42 ediție. Astăzi am semnat acordul de colaborare, de cooperare dintre localitățile pe care le administrăm”, a declarat Victoria Andriuța, primarul comunei Șeptilici, raionul Soroca, Republica Moldova.

Deputatul PSD George Șoldan a promis copiilor cu rezultate foarte bune la învățătură, o excursie în București, unde vor vizita Parlamentul României.

„Doamnă primar vă mulțumesc pentru invitație. Vreau și eu să fiu astăzi alături de dumneavoastră, o doamnă care mi-a fost alături încă de pe vremea când eram un copil la PSD și m-a ajutat și m-a sprijinit foarte mult. Am vorbit cu doamna primar în urmă cu câteva săptămâni și mi-a spus că va premia copiii care au luat premiul I la școală și pentru că trebuie să investim în tânăra generație, am luat decizia să-i premiem cu o excursie la Parlamentul României, să se bucure de o plimbare în capitală”, a anunțat deputatul PSD George Șoldan.

Îndrăgiții artiști Alexandru Brădățan, Oana Tomoioagă, Andreea Haisan, Paul Ananie și Gabriel Dumitru au făcut o atmosferă extraordinară la Ziua comunei Baia, fiind aplaudați îndelung de publicul prezent. Pe scena de la Baia au cântat și Viorica Macovei împreună cu Robert Târnăveanu, iar iubitul interpret Călin Brăteanu i-a încântat pe cei prezenți alături de Ansamblul studențesc „Arcanul”.

Locuitorii comunei Baia, în frunte cu primarul Maria Tomescu, au demonstrat încă o dată că știu și a munci și a petrece, fiind oameni vrednici și de toată isprava.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles