La data de 30 iulie 2023, la ora 17.07, Andrei M. a apelat la 112 și a anunțat că a avut o altercație în trafic cu șoferul unei dube, pe raza localității Bilca.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că vehiculul respectiv este un Mercedes Sprinter care circula pe DJ 178C, pe raza comunei Bilca.
Echipajul de poliție a făcut semn regulamentar de oprire, folosind semnalele acustice și luminoase, însă șoferul nu s-a conformat și a mărit viteza, fiind oprit după aproape un kilometri în fața bisericii din localitate.
Individul a fost scos cu forța din mașină, fiind încătușat de agenți deoarece era agresiv. El a fost identificat în persoana lui Beniamin C., de 32 de ani, localnic. Bărbatul mirosea puternic a băuturi alcoolice, motiv pentru care a fost dus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a refuzat recoltarea probe biologice de sânge.
Oamenii legii l-au reținut pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul IPJ Suceava.
