Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

9 ani de închisoare pentru dorneanul care și-a înjunghiat mortal concubina

Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul Ștefan Drangoi, din municipiul Vatra Dornei, la nouă ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de violență în familie raportată la omor. Decizia magistraților suceveni nu este definitivă, ea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare.

La începutul acestui an, Ștefan Drangoi a consumat băuturi alcoolice împreună cu concubina lui, în municipiul Vatra Dornei.

La un moment dat, între cei doi a izbucnit o ceartă iar bărbatul a lovit-o cu un cuțit în zona inimii. Femeia a căzut inconștientă, iar agresorul a sunat la 112 și a cerut ajutorul unui echipaj medical, spunând că partenerei lui de viață i s-a făcut rău de la consumul de băuturi alcoolice.

Medicii ajunși la fața locului au început să-i acorde îngrijiri medicale victimei, ocazie cu care au observat că aceasta avea o lovitură de cuțit în zona inimii.

Din nefericire, femeia a decedat.

Agresorul a fost arestat și băgat în Arestul IPJ Suceava.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles