Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Gheorghe Flutur a anunțat că județul Suceava va primi 100 de milioane de euro pentru construirea unui Spital de Copii: „Numai dacă ne gândim că la Unitatea Primire Urgențe Suceava, unul din trei pacienți care se prezintă este copil”

Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, a anunțat că a fost aprobată ordonanța de urgență prin care județul nostru va primi suma de 100 de milioane de euro pentru a construi un Spital de Copii.

„Așa cum spuneam săptămână trecută, astăzi, în Ședința de Guvern s-a aprobat Ordonanța de Urgență pentru investiții în sănătate, s-au stabilit criteriile de alocare a fondurilor europene dar și a împrumuturilor pentru construirea de spitale în România și s-au făcut pași importanți pentru începerea de noi investiții în domeniul sănătății. CJ Suceava a solicitat Guvernului Ciucă alocarea de fonduri pentru Spitalul de Copii care urmează a fi construit în curtea Spitalului Vechi din Suceava, în vecinătatea blocului construit pentru medici și sunt convins că în scurt timp după această ordonanță vom putea primi o sumă de bani pentru constituirea acestui spital. Este vorba de circa 100 milioane de euro proiect realizat de Compania Națională de Investiții, (CNI) și care se adresează domeniul pediatric, copiilor. Județul Suceava are nevoie de un spital de copii numai dacă ne gândim că la Unitatea Primire Urgențe Suceava, (UPU), unul din trei pacienți care se prezintă este copil, apoi dacă ne gândim la distanțele mari față de zone din județ cum ar fi Vatra Dornei, Ulma, Brodina, care necesită mult timp pentru deplasare. Acest spital de 600 de paturi prevede înglobarea inclusiv a maternității, serviciu de urgență pediatrică precum și spații de cazare pentru aparținători. Sunt convins că acest spital va avea de îndată ce va fi finalizat o adresabilitate regională, vor fi tratați aici copii atât din Județul Suceava cât și din județele învecinate”, a declarat Gheorghe Flutur.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles