Cotidianul online Glasul Sucevei continuă să prezinte povești mai puțin știute din viața marelui compozitor Ciprian Porumbescu. Amintim că Anul 2023 a fost instituit ca anul Ciprian Porumbescu pentru celebrarea a 170 de ani de la nașterea și comemorarea a 140 de ani de la moartea compozitorului sucevean. În episodul de astăzi, vă vom vorbi despre cum a încercat Ciprian Porumbescu să-și trateze în Italia problemele de sănătate.
După premiera operetei „Crai Nou” de la Braşov, intuind parcă ceea ce n-a vrut să accepte niciodată cu adevărat, şi anume că viaţa lui, viitorul lui se apropiau de sfârşit înainte să înceapă, în anul 1882, Ciprian Porumbescu a luat hotărârea de a pleca spre Italia pentru a nu se mai întoarce în ţară decât ca să moară în luna iunie a anului următor. Cu multă încredere şi fără să accepte vreo clipă că în piept i se cuibărise tuberculoza, Ciprian se urcă în tren în gara din Braşov, plecând spre lumi mai calde.
„Acum ce e de făcut? De murit nu vreau să mor şi poate că nici n-oi să mor aşa curând, cu toate acestea starea sănătăţii mele prezente e periculoasă sau cel puţin nefavorabilă şi să intru cu ea în iarnă, şi mai rău! (…) Parcă-l văd pe tătuţa cum se întristează şi cum o fi zicând: oho, dacă-l trimet la Italia, apoi rău trebuie să mai steie cu bietul Ciprian. Dar nu-i aşa. Spre a evita pe viitor bolire mai grea, spre a întări plămânile şi a evita o tuberculoză, care uşor s-ar putea furişa, e mai bine să mă duc şi să mă restaurez, decât mai târziu, când n-a mai folosi la nimica. (…) După concert s-a dansat, dar eu am stat numai până pe la 12, apoi m-am dus acasă. Invidiam pe colegii mei din adâncul inimii că-şi petrec atât de bine şi eu, bietul, sunt exclus de la astfel de plăceri. Nu cred că voi pleca azi – sunt prea obosit de ostenelile zilelor trecute – şi azi e foarte frig, chiar acuma ninge cumsecade. Mâine însă desigur plec. (…) M-am decis să mă duc la Nervi ş-apoi, dacă voi putea şi va fi necesar, mă voi duce şi în alt loc. Scumpă surioară, Maria, plec şi Dumnezeu ştie… mi-i jale grozav… Te rog, cântă compoziţiile mele şi gândeşte-te la mine, scumpă, unică soră, la care ţin cu iubire şi credinţă până la moarte. Dar ce? Trebuie să uit dorul! Deja mă cheamă frumoasa Veneţia cu gondolierii ei cântăreţi, deja văd vârful domului din Milano, deja simt zefirul cald al Rivierei cereşti – deci plec cu aceste gânduri”, a transmis Ciprian Porumbescu.
În după amiaza zilei de 22 noiembrie 1882, compozitorul român se afla la Nervi 4, localitate situată în golful Genova, unde Apeninii Ligurici își scăldau stâncile în Mediterană. Era locul hotărât pentru a-și petrece iarna și a se înzdrăveni.
Era o stațiune încântătoare, situată imediat lângă malul mării, înconjurat, de toate părțile, de dealuri înalte sădite cu portocali, lămâi și măslini, scutit de orice vânt, cu o climă plăcută, în scurt, scria Ciprian celor de la Stupca, un loc pe care, nu exagerez dacă îl numesc „picior de rai”.
De cum a pus piciorul pe peronul gării, deși se simțea destul de rău, a fost încântat de stațiunea aleasă. Tusea cu sânge care a încetat abia după câteva zile de tratament la hotelul sanatoriu.
La gară a fost întâmpinat de dr. Schilteling, proprietarul hotelului Vittoria, care l-a invitat pe Ciprian să locuiască la el.
Noul venit primește invitația. Contra 8 franci pe zi patronul i-a oferit o cameră elegantă, de gust rafinat, o pensiune în stil francez, combinată cu bucătăria italiană, încât, adesea, era pus în situația de a nu ști ce bucate gustoase mănâncă.
În timpul șederii sale la Nervi, Ciprian Porumbescu s-a îngrășat cu 6 kg., ajungând la greutatea de 78 kg.
De asemenea, hotelul Vittoria, în care a locuit trei luni, era orientat spre mare și bine întreținut de un personal competent, foarte politicos.
Intrarea principală era spre sud, spre mare. În față se afla un parc cu plante tropicale și flori rare. Din loc în loc se găseau scaune sau bănci.
Salonașul care-i fusese rezervat lui Ciprian era luminos, cu mult soare, iar marea și grădina o vedea și din pat. Îi stăteau la dispoziție un camerist, o cameristă și un valet.
Apoi, curiosul pacient nou sosit făcu îndată o recunoaștere a promenadei, unde oaspeții, agățați parcă de țancurile de stânca, se soreau privind marea.
Chiar de a doua zi, Ciprian trimite la Stupca primele impresii și, totodată, expediază Mărioarei o Barcarolă, o broșă cumpărată din Veneția, ilustrate din Triest și de la Nervi.
Pe una din vederi se remarcă promenada de lângă mare, iar pe alta hotelul în care locuia și pe care, printr-un V, Ciprian a marcat fereastra apartamentului său cu nr. 48, de la etajul al treilea.
