Deputatul USR de Suceava Radu Ciornei a transmis un comunicat de presă prin care a lăudat faptul că a trecut prin Parlament, cu unanimitate de voturi, un proiect de lege care obligă balastierele să semnalizeze și să supravegheze video locurile de exploatare.
„Dulcea Bucovină, magicul tărâm din care mi se trage neamul, nu e cunoscută doar pentru minunatele-i mănăstiri, savoare culinară și ospitalitatea oamenilor. În ultimii ani deținem recordurile negative la capitole precum contrabanda cu țigări, furtul de lemn, vânzarea de permise de conducere, mortalitate pe șosele și copii de vârstă școlară ce au părinții plecați la muncă în străinătate. De parcă nu ne ajungeau relele, Suceava nu a scapăt neatinsă de o nouă mafie, clocită în laboratoarele «băieților deștepți» ai PSD și PNL-Mafia Balastierelor. Săptămâna trecută a trecut prin Parlament, cu unanimitate de voturi, un proiect de lege care obligă balastierele să semnalizeze și să supravegheze video locurile de exploatare. Această legiferare a venit în urma unui tribut de sânge, plătit de copiii și adolescenții care s-au înecat în apele balastierelor care, prin exploatare excesivă, au devenit adevărate capcane mortale. Nu știu cât vor ține cont tinerii și adolescenții de aceste avertizări și câte vieți ar putea fi salvate, cât mai multe, sper. Însă vizavi de mafia balastierelor nu se face nici un pas, nu se ia nici măcar o singură măsură punitiva. Uneori, Garda de Mediu închide câte una pe ici pe colo că să garanteze funcționarea celorlalte. Abil mascate în «amenajări piscicole» balastierele primesc aviz de mediu. Odată primit acest aviz, balastierele fură, pradă, distrug și chiar ucid. Prin 2020 se trâmbița despre un proiect numit Radarul Balastierelor unde, chipurile, să poți introduce numărul unei mașini ce transportă balast și vei ști totul despre acel transport. Proiectul nu a fost operaționalizat niciodată. Eu cred că a fost doar o pisică arătată mafioților de către corupții din ministere, că să poată să ceară o cota parte mai mare din pradă. Minciuni. Alte minciuni! România are nevoie de o lege coerentă și protectivă pentru exploatarea balastierelor. Avem nevoie de o Gardă de Mediu care să ridice fără milă avizele tuturor celor care se ascund în spatele unor așa zise ferme piscicole, ce nu au livrat nici măcar o coadă de pește pe piață. Au livrat în schimb bani mulți și negri primarilor și grupului lor de interese. Această mafie este una dintre cele mai josnice moduri prin care guvernanții permit primarilor să aibă, pe lângă paraîndărătul din contracte, o alta sursă de venituri negre. Am găsit, în județul Suceava, oameni care și-au pus viața în pericol să expună furtul din balastiere. Organizația «Mie îmi pasă» condusă de Mihaela Ivlev este un exemplu viu al faptului că acolo unde autoritățile nu există, oamenii buni pun mâna, nu stau deoparte. Vă anunț că mă voi implica total în aceasta luptă crâncenă. Nu pot fi șantajat, nu am nimic de pierdut. Neglijența criminală, distrugerea mediului, nu pot să mai continue! Dacă nu ne implicăm acum ne vor judeca urmașii noștri și ne vor eticheta drept cea mai distrugătoare generație. Generația inconștienților. Alegeți!”, a transmis deputatul Radu Ciornei.
