Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

VIDEO FOTO Intervenție contracronometru a pompierilor suceveni care au salvat șoferul unui TIR-ul răsturnat în albia unui pârâu, la Pojorâta

Astăzi, în jurul orei 08.20, un TIR a ieșit în afara părții carosabile, pe DN17, pe raza localității Valea Putnei, comuna Pojorâta. Șoferul a rămas încarcerat. La fața locului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale pentru descarcerare, cu sprijinul a două ambulanțe SAJ.

Șoferul a fost extras din capul tractor al autovehiculului. Victima, conștientă și cooperantă, a fost predată echipajelor SAJ, care îi acordă primul ajutor medical.

Misiunea de extragere a victimei, care avea picioarele prinse între fiarele contorsionate ale cabinei, s-a desfășurat contracronometru.

TIR-ul s-a răsturnat pe o parte, în albia unui pârâu, iar apa s-a adunat în cabină și exista pericolul ca șoferul, prins în interior, să intre în șoc hipotermic.

Datorită intervenției susținute a echipajului de descarcerare, victima a fost extrasă la timp și predata cadrelor medicale aflate la fața locului.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles