Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

VIDEO FOTO O gospodărie din Ilișești a fost mistuită de un incendiu pornit de la instalația de Crăciun

Ieri, în jurul orei 15.30, pompierii militari ai Detașamentului Suceava împreună cu lucrători ai SVSU Ilișesti, au intervenit cu trei autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Ilișești.

La sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la anexele gospodărești (șură și grajd) și la acoperişul casei de locuit cu pericol de propagare la întreaga locuință.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor pentru două femei (38 și 60 de ani) care au suferit un atac de panică. Ulterior acestea au refuzat transportul la spital.

Au ars anexele gospodărești pe o suprafață de aproximativ 240 de metri pătrați și acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 140 de metri pătrați.

Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la o instalație de iluminat ornamentală.

Incendiul a fost stins la ora 18.30, iar pompierii au salvat restul casei de locuit.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles