La data de 29 august 2022, în jurul orei 02.40, Alexandru S., de 27 de ani, din comuna Dărmănești, în timp ce conducea motocicleta Kawasaki pe strada Grigore Alexandru Ghica din municipiul Suceava, la intersecția cu strada Mitocului, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, s-a dezechilibrat și a căzut de pe vehicul.
În urma accidentului a rezultat rănirea motociclistului, care a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
