La începutul acestei săptămâni polițiștii au organizat activități cu efective sporite pe linia prevenirii delictelor silvice. Activitățile au fost organizate în cadrul Acțiunii „Scutul Pădurii” fiind efectuate controale atât în trafic cât și la unități economice de profil.
În urma unor verificări ale transporatorilor dar și la societăți comerciale au fost confiscați peste 50 mc material lemnos în valoare de 25.000 de lei.
Astfel, la data de 23 august 2022, la ora 08.50, un echipaj de poliție care patrula pe DJ 208B, pe raza satului Hănțești, a oprit pentru control autoutilitara condusă de un tânăr, de 26 de ani, din comuna Frătăuții Noi.
După verificarea documentelor și a autoutilitarei s-a stabilit că aceasta transportă o cantitate de material lemnos, respectiv cherestea rășinoase. Fiind întrebat dacă deține documentele necesare pentru transport, acesta a comunicat că nu are acte pentru materialul transportat. Ulterior, șoferul a fost condus la sediul OS Adâncata, unde lucrătorii silvici au constatat că acesta transporta o cantitate de 4,58 metri cubi cherestea rășinoase, în valoare de 3.984,6 lei. Lemnele au fost confiscate și predate în custodia lucrătorilor din cadrul OS Adâncata, iar șoferul a fost sancționat contravențional.
La data de 22 august 2022, polițiștii au efectuat un control la o societate din satul Brodina, comuna Izvoarele Sucevei.
După analizarea stocurilor din aplicația SUMAL 2.0 și efectuarea activității de inventariere s-au constatat diferențe, respectiv agentul economic deținea fizic în depozit cantitatea de 80,140 mc cherestea, iar în aplicația SUMAL avea doar cantitatea de 71,904187 mc , reieșind că acesta deține un surplus de cherestea în cantitatea de 8,235813 mc, pentru care nu deține documente. Cantitatea 8,235813 mc în valoare de 7.165,15 lei a fost confiscată.
Ulterior, a fost inventariată cantitate de lemn rotund rășinoase, stabilindu-se că în depozit se află 84,34 mc lemn rotund rășinoase, iar în aplicația SUMAL 2.0 agentul economic deținea doar 47,180901 mc, astfel fiind identificată o cantitate de 37,159099 cm lemn rotund rășinoase. Cantitatea de 37,159099 mc în valoare de 9.703,33 lei lemn rotund rășinoase a fost confiscată.
Cu ocazia controlului a fost identificată cantitatea de 45,394912 mc material lemnos deținută ilegal, în valoare de 16.868,45 lei.
Totodată, lucrătorii de poliție au constatat că depozitul nu este delimitat/ împrejmuit.
Societatea a fost sancționată contravențional cu amendă de 15.000 de lei, iar cantitatea de 45,394912 mc material lemnos în valoare de 16.868,45 lei a fost confiscată.
La data de 23 august 2022, la ora 11.15, un echipaj de poliție care patrula pe DJ 208 D pe raza satului Adâncata, a oprit pentru control autoutilitara condusă de un bărbat, de 47 de ani, din comuna Frătăuții Noi. După verificarea documentelor și a autoutilitarei s-a stabilit că acesta transportă o cantitate de material lemnos, respectiv cherestea rășinoase, făra a deține documente justificative de transport. Șoferul a fost dus la Ocolul Silvic Adâncata, unde lucrătorii silvici au constat că acesta transporta ilegal o cantitate de 1,8 metri cubi cherestea rășinoase în valoare de 1.566 de lei. Lemnele au fost confiscate, iar șoferul a fost sancționat contravențional.
Tot în cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 15 Vatra Dornei au valorificat mai multe informaţii deţinute pe linie de silvicultură la nivelul subunității. Astfel, s-a procedat la efectuarea unui control pe raza comunei Panaci, unde funcționează o instalaţie pentru debitarea materialului lemnos.
Pentru inventarierea cantităţii de material lemnos aflată în gestiunea persoanei juridice, a fost solicitat sprijin din partea lucrătorilor silvici. Cu această ocazie s-a constatat faptul că pentru cantitatea de 5,219 mc cherestea rășinoase, în valoare totală de 4540,53 lei, administratorul societății, un bărbat de 42 ani nu deţinea documente legale de provenienţă.
Astfel cantitatea de material lemnos a fost confiscată, fiind aplicată sancțiunea contravențională în valoare de 5.000 lei.
Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.
