Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un pieton beat care mergea pe partea carosabilă a fost lovit de o mașină, la Cornu Luncii

La data de 25.01.2022, la ora 18.34, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe raza comunei Cornu Luncii s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, care a efectuat cercetarea la fața locului, ocazie cu care s-a stabilit că, la data de 25.01.2022, în jurul orei 18.30, Paraschiv G., în timp ce conducea autoutilitara Renault pe DN 2E, pe raza localității Băișești, comuna Cornu Luncii, pe relația Cornu Luncii-Spătărești, l-a acroșat pe Dorin B., care se deplasa pe carosabil, pe partea stângă, având în vedere sensul de mers Cornu Luncii – Gura Humorului, fără să aibă aplicate pe îmbrăcăminte elemente fluorescent-reflectorizante.

În urma producerii accidentului a vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul municipal Fălticeni, unde a fost examinat de către medicul de gardă și s-a stabilit diagnosticul de „escoriații faciale, stare ebrietate”, fără a rămâne internat.

Paraschiv G. a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, recoltându-i-se probe de sânge la Spitalul municipal Fălticeni.

Pietonul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe de sânge la Spitalul municipal Fălticeni.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles