Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

O humoreancă a murit acasă în ziua în care a fost externată din spital

La 18.06.2021, la ora 15.57, Poliția Gura Humorului a fost sesizată de personalul medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Gura Humorului despre faptul că Elena M., de 63 de ani, a decedat la locuinţa sa situată în Gura Humorului.

Elena M., de mai mulţi ani era plecată la muncă în Spania, de unde a revenit cu aproximativ o lună în urmă, pentru a participa la înmormântarea fratelui său.

La data de 07.06.2021, în urma unor probleme subite de sănătate, a fost internată la Spitalul Judeţean Suceava, unitate medicală în care a suferit o intervenţie chirurgicală, fiind externată la data de 18.06.2021, cu diagnosticul de „ulcer penetrant-obezitate gr.III”.

După externare a fost transportată la locuinţa sa unde în jurul orei 15.00 i s-a făcut rău, a început să vomite, motiv pentru care o rudă de-a sa, a apelat imediat 112, pentru a solicita ajutor medical.

La faţa locului a sosit imediat o Ambulanță, iar echipa medicală a resuscitat-o, după care a declarat decesul acesteia.

La o examinare sumară, nu s-au constatat urme de violenţă pe corpul său, cu excepţia rănii suturate de la nivelul abdomenului, rămasă în urma intervenţiei chirurgicale .

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles