La 04.06.2021, la ora 13.15, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin apel telefonic de către lucrători din cadrul Spitalului Municipal Rădăuți, cu privire la faptul că Ștefan C. a fost victima unui accident de muncă în incinta SC EGGER din municipiul Rădăuți.
Echipa de cercetare a constatat că Ștefan C. este angajat al societății SC EGGER România, iar la ora 12.30, în timp ce își desfășura activitatea, împreună cu Vasile M. a încercat să mute, cu ajutorul unui pod rulant, un tomberon metalic. Cu ocazia manevrării defectuoase a tomberonului, Ștefan C. și-a prins falangele mâinii drepte între tomberon și un cilindru metalic din interiorul halei.
S-a stabilit ca prim diagnostic, de către personalul medical, „fractură deschisă falangă distală mediu drept mână dreaptă” leziuni ce necesită pentru vindecare un număr de 15 zile îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală față de Ștefan C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă.
