Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe inculpatul Gheorghe Sandu Fierar zis „Bobi”, de 50 de ani, din comuna Vama, la 4 ani și 7 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol.
Decizia judecătorilor suceveni este definitivă.
La data de 13 octombrie 2021, Bobi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru că a violat o minoră în vârstă de 17 ani.
„La data de 09.10.2021, la ora 21.30, F.G.S., din comuna Vama, județul Suceava, prin constrângere, a întreținut relații sexuale prin contact vaginal cu o minoră în vârstă de 17 ani, din aceeași localitate, fapta petrecându-se pe Drumul Forestier <Doabra> din satul Molid, comuna Vama, județul Suceava, într-un autoturism”, a declarat prim procurorul Cristina Ionela Bîrlescu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
